• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 ianuarie 2025 În Actual, Important, Politică

Victor Parlicov: Acum nu este vorba despre crearea unui partid politic…Nu exclud să mă alătur unei echipe

parlicov2

Victor Parlicov, ex-ministru al Energiei, a cochetat cu ideea de a lansa un partid politic, însă, spune că la moment nu e vorba despre acest lucru, ci analizează posibilitatea de a adera la un partid deja creat.

El a spus, în cadrul emisiunii „GALBEN” de pe Youtube, că, având în vedere că alegerile parlamentare vor fi în doar câteva luni, „este foarte complicat să faci ceva semnificativ cu o forță politică nouă”.

„A fost ideea (n.r. – de a crea partid) și anterior, dar nu prea i-am dat curs. Am avut cu ce mă ocupa…

Ca orice cetățean responsabil și mai ales că am avut posibilitatea să-mi demonstrez capacitățile, am acumulat cunoștințe și experiență… cred că lucrul dat îmi permite să mă ocup de politici publice de cel mai înalt nivel”, a declarat fostul ministru.

Victor Parlicov a anunțat că, la moment, discută și analizează oportunitatea de a se alătura echipei unui partid, însă nu a dorit să spună despre ce partid e vorba.

„Acum nu este vorba despre crearea unui partid politic… Nu exclud să mă alătur unei echipe, discut. Nu am luat o decizie, dar e un scenariu probabil”, a precizat el.

Articolul precedentRețea de trafic de persoane destructurată. Trei persoane au fost arestate pentru exploatarea șoferilor moldoveni în scopul transportării migranților ilegali în UE
Articolul următorVlad Filat: Facturile pentru energie electrică în ianuarie 2025 vor atinge 110 mln. euro, o valoare de cel puțin două ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2024

Postari relevante:

  • parlament3
    Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament
  • FB_IMG_1760694878964
    Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.458)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (341)
  • Important (6.161)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.997)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025
  • Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025 17 octombrie 2025
  • PLDM: După ce a alcătuit lista de deputați și a desfășurat o campanie în favoarea PAS, contrar normelor legale care interzic implicarea instituției prezidențiale în activități partizane, Maia 17 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3066)
    • octombrie (194)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate