• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 noiembrie 2025 În Actual, Important, Politică

(VIDEO) Apel către guvernare: Vlad Filat solicită salarii mai mari pentru profesori

filat

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a lansat un apel către guvernare în care solicită și susține majorarea salariilor pentru profesori.

Politicianul spune că, în anii aceștia grei, marcați de criză și stagflație, profesorii au devenit poate cel mai lovit și mai ignorat grup profesional din Republica Moldova. Deși salariile au fost majorate în cifre absolute, realitatea îi arată cu totul altfel: între 2021 și 2024, inflația și scumpirile din 2022 au măcinat fiecare leu. Chiar dacă în 2025 salariul mediu net în învățământ va ajunge, probabil, la 10 900 lei lunar – aproape dublu față de acum cinci ani – puterea reală de cumpărare abia acum, timid, se întoarce la nivelul din 2020. Patru ani întregi, profesorii au trăit cu salarii reale mai mici decât cele de acum cinci ani. Asta înseamnă pierdere, nu progres. Iar rezultatul se vede cu ochiul liber: tinerii nu mai intră în sistem. Ponderea profesorilor cu vârsta sub 30 de ani a coborât la un minim istoric de 7,5% – de două ori mai puțin decât acum un deceniu. Și, la polul opus, Moldova a ajuns ca unul din patru profesori să aibă peste 60 de ani. Sistemul de învățământ îmbătrânește, se stinge încet, iar clasa politică privește în altă parte.

„Mai grav este că însăși cheltuielile publice arată că educația nu mai este o prioritate. În 2019/20, Moldova direcționa 18,4% din cheltuielile bugetare către educație. Astăzi am ajuns la 16,0%. O scădere care, în termeni reali, înseamnă cel puțin 3 miliarde de lei tăiate într-un singur an de la școli, grădinițe și profesori.

Dacă educația ar fi rămas o prioritate, salariul profesorilor în acest an ar fi trebuit să fie cu 15% mai mare decât este acum. Nu vorbim de lux, ci de normalitate: 12 500 lei, nu 10 900. Diferența dintre respect și neglijență.

De aceea, solicitarea sindicatelor din învățământ este legitimă și necesară. Profesorii nu cer privilegii, cer doar să nu mai fie umiliți prin indiferență. Cer un salariu care să le permită să trăiască decent, fără să fie nevoiți să aleagă între profesie și supraviețuire”, afirmă liderul PLDM.

Fostul premier mai spune că, astăzi, Moldova nu poate vorbi nici despre viitor european, nici despre modernizare, dacă nu protejează singura categorie profesională de care depinde, în mod direct, viitorul țării: profesorii.

„Chemăm autoritățile să trateze educația ca pe o investiție națională, nu ca pe o cheltuială de tăiat. Fără profesori respectați și bine plătiți, nu vom avea nici copii educați, nici economie puternică, nici speranță pentru acești copii pe care îi lăsăm, anual, pe mâna unui sistem care se prăbușește.

Astăzi este vital să apărați profesorii. Mâine s-ar putea să nu mai aveți pe cine apăra”, a subliniat el.

Articolul precedent(VIDEO) Irina Vlah, după adresările către organizațiile internaționale și misiunile de observare referitoare la cazul „Inima Moldovei”: Am primit confirmare…
Articolul următor(VIDEO) International Tobacco SRL, la 20 de ani: Strategie de dezvoltare clară, management bine pus la punct şi ambiţia de a menţine în viaţă o ramură care cândva era de bază pentru economia moldovenească

Postari relevante:

  • filat
    Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate
  • 585884814_122107293501083259_5318590263209059416_n
    Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.479)
  • Bloguri (332)
  • Breaking (1.336)
  • Economie (423)
  • Geopolitică (427)
  • Important (7.190)
  • Internațional (147)
  • Justiție (175)
  • Politică (3.789)
  • Social (733)
  • Uncategorized @ro (17)

Articole recente

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025
  • Un curier neoficial al Partidului Politic „Șor” a fost deferit justiției 31 decembrie 2025
  • Ion Ceban: Amendamentele MAN – RESPINSE de majoritatea PAS. Așa și nu au învățat nimic! 30 decembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate