• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
25 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Vlad Batrîncea a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Unit

007

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele fracțiunii parlamentare a BCS, Vlad Batrîncea, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, E.S. Fern Horine. La întrevedere au participat și deputații Tatiana Cunețchi și Radu Mudreac.

În cadrul dialogului, părțile au discutat subiecte de actualitate de pe agenda politică internă, inclusiv funcționarea sistemului electoral, necesitatea consolidării instituțiilor democratice și asigurarea unor condiții egale pentru toate forțele politice din țară.

Vlad Batrîncea a subliniat importanța depolitizării Comisiei Electorale Centrale și a garantării unui proces electoral transparent. Vicepreședintele Parlamentului a menționat că Partidul Socialiștilor pledează pentru consolidarea eforturilor forțelor de opoziție în vederea organizării unor alegeri parlamentare libere și corecte, care să reflecte voința autentică a cetățenilor.

„Moldova are nevoie de un nou Parlament și de un nou Guvern, capabile să realizeze reforme economice reale, să inițieze procesul de reindustrializare și să asigure independența veritabilă a sistemului judecătoresc”, a declarat Batrîncea.

Părțile și-au exprimat interesul pentru continuarea dialogului și a unui schimb constructiv de opinii pe subiecte-cheie.

Articolul precedentVa fi alocată suma de 20 milioane de lei pentru un program național de renovare a bisericilor
Articolul următorIon Chicu: Blocul Alternativa propune restabilirea indexării pensiilor cu 15%

Postari relevante:

  • calmic
    INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine
  • moldelectrica
    În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.810)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.345)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.524)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.012)
  • Social (836)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026
  • Premierul: Echipele Moldelectrica intervin în regim continuu pentru remedierea situației 31 ianuarie 2026
  • Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Christopher Smith 30 ianuarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (336)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate