• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
25 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Vlad Batrîncea s-a întâlnit cu delegația ODIHR

008-2

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, s-a întâlnit cu membrii delegației Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), aflați în vizită în Republica Moldova la invitația vicepreședintelui. La întâlnire a participat și vicepreședintele Comisiei juridice pentru numiri și imunități, deputatul BCS Radu Mudreac.

În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte legate de respectarea drepturilor omului în perioada preelectorală. S-a discutat, în special, despre anumite aspecte ale campaniei electorale din 2024, precum și despre prevederile controversate ale proiectului de lege nr. 381 „Cu privire la combaterea corupției electorale”, care provoacă îngrijorări serioase din partea opoziției.

Vicepreședintele Vlad Batrîncea a mulțumit delegației ODIHR pentru dialogul deschis și pentru atenția acordată poziției forțelor de opoziție. Parlamentarul a amintit că alegerile prezidențiale din 2024 au fost însoțite de o utilizare masivă a resurselor administrative de către partidul de guvernare, de monopolizarea mass-media și de crearea unor condiții inegale pentru candidați — aspecte semnalate și de experții ODIHR.

”Totodată, proiectul de lege „Cu privire la combaterea corupției electorale”, elaborat de partidul de guvernare, nu rezolvă problema corupției electorale. Mai mult decât atât, documentul încalcă drepturi fundamentale precum libertatea de întrunire și de asociere, limitează posibilitatea partidelor și candidaților de a contesta încălcările în procesul electoral și subminează dreptul la protecție juridică”, a subliniat vicepreședintele Parlamentului RM.

În opinia sa, proiectul de lege permite modificarea arbitrară și netransparentă a componenței organelor electorale, precum și contravine recomandărilor internaționale privind inadmisibilitatea modificării legislației electorale în anul alegerilor. „La alegerile parlamentare din 2025, toți trebuie să beneficieze de condiții egale”, a declarat Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele Comisiei juridice pentru numiri și imunități, Radu Mudreac, a atras atenția asupra faptului că proiectul de lege încalcă dreptul constituțional al cetățenilor de a alege și de a fi aleși. Deputatul a menționat că modificarea privind finanțarea campaniei electorale creează premise pentru finanțarea partidului de guvernare de către agenți economici afiliați.

Potrivit parlamentarului, majoritatea membrilor CEC acționează în interesul unei singure formațiuni politice, iar extinderea atribuțiilor președintelui CEC, inclusiv posibilitatea de a respinge apelurile în mod unilateral, reprezintă o amenințare la adresa corectitudinii procesului electoral.

„Condamnăm corupția electorală, dar responsabilitatea pentru aceasta trebuie să fie individuală, nu colectivă, așa cum prevede amendamentul ce vizează succesorii partidelor declarate neconstituționale. Noi pledăm pentru o democrație autentică”, a subliniat Radu Mudreac.

La finalul întâlnirii, părțile și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pentru a asigura corectitudinea și transparența procesului electoral din Republica Moldova.

Articolul precedentCUB: Pomenile guvernării de Blajini – o dovadă de cinism electoral și incompetență bugetară
Articolul următorO delegație a Comisiei de la Veneția va efectua o vizită de documentare în Republica Moldova. Se va discuta despre proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție

Postari relevante:

  • 565796183_799284616430518_6445207192904601373_n
    Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe
  • ion ceban
    Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.491)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (344)
  • Important (6.195)
  • Internațional (147)
  • Justiție (140)
  • Politică (3.023)
  • Social (573)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025
  • Andrei Năstase: Categoric voi continua activitatea mea politică. Voi face tot ce îmi stă în puteri ca să adun cât mai multă lume 21 octombrie 2025
  • Igor Dodon: Nu vom vota pentru guvernul PAS al Maiei Sandu 21 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3100)
    • octombrie (228)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate