La 13 august 2025, viceprim-ministrul pentru reintegrare Roman Roșca a avut o întrevedere cu Excelența Sa Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, cu prilejul încheierii mandatului acestuia în țara noastră. În cadrul discuțiilor, au fost trecute în revistă cele mai actuale subiecte ce preocupă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, rolul […]
Undă verde de la Atena pentru extrădarea lui Vladimir Plahotniuc
Curtea de Apel Atena, Grecia, a examinat astăzi cererea de extrădare a ex-liderului democrat Vladimir Plahotniuc și a dat undă verde extrădării acestuia. Aceasta ședință nu reprezintă ultima etapă a procedurii, decizia finală urmând a fi luată de către Ministerul Justiției al Republicii Elene. Amintim că, Procuratura Generală a Republicii Moldova a trimis o cerere […]
Maxim Moroșan: Două secții de votare pentru toată Rusia – iată democrația PAS!
Maxim Moroșan, liderul Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, consilier în Consiliul Municipal Bălți, critică dur decizia privind deschiderea a doar două secții de votare în Federația Rusă la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Într-o postare pe rețelele sociale, Maxim Moroșan a spus că, astfel Guvernul PAS a arătat încă o dată de ce se teme […]
Dmitri Torner: Partidul Politic „NOI – Noua Opţiune Istorică” va promova în viitorul Parlament o nouă abordare faţă de proprietatea de stat
Partidul Politic „NOI – Noua Opţiune Istorică” constată că, în mai bine de trei decenii de independenţă, statul Republica Moldova aşa şi nu s-a decis ce vrea să fie: un jucător economic activ sau un arbitru în procesele economice ce au loc. Iar atâta timp cât statul nu-şi va stabili clar locul şi rolul ce-i […]
ro
ru