Deputatul PSRM Pavel Voicu și Marcel Cenușa au prezentat astăzi, în cadrul unui briefing în Parlament, două inițiative ale fracțiunii socialiștilor privind crearea unor comisii speciale pentru investigarea: 1. Controlului parlamentar asupra contrabandei cu arme, muniții și tehnică militară, care reprezintă o amenințare la adresa securității și statutului neutru al Republicii Moldova; 2. Controlului parlamentar […]
Alexandru Munteanu, în discuții cu Ambasadoarea Bulgariei în Republica Moldova, Maya Dobreva
Bulgaria rămâne un susținător ferm al Republicii Moldova în parcursul european și implementarea proiectelor ce asigură bunăstarea cetățenilor țării. Declarația a fost făcută în cadrul întrevederii Prim-ministrului Alexandru Munteanu cu Ambasadoarea Bulgariei în Republica Moldova, Maya Dobreva. Oficialii au apreciat relațiile de prietenie între cele două țări, determinate de un cadru solid de cooperare în […]
Igor Dodon a convocat ședința staff-urilor PSRM din zonele Centru și Sud ale țării
Astăzi, Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, alături de Grigore Novac, deputat, responsabil pentru zona de Centru a țării și Vladimir Odnostalco, responsabil pentru zona de Sud, a convocat ședințele staff-urilor PSRM din zonele Centru și Sud, în cadrul cărora a fost analizată situația politică și social-economică actuală. Participanții au trecut în revistă […]
Ultimul cuvânt în cauza penală de învinuire a lui Constantin Țutu – amânat
Astăzi, 24 noiembrie, în cadrul examinării cauzei penale aflate pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în care Țuțu Constantin are calitatea de inculpat, fiind învinuit de comiterea infracțiunilor de escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații, urma să aibă loc ultimul cuvânt al inculpatului. Însă, avocatul a depus o cerere scrisă de […]
ro
ru