dodon1

PSRM pledează pentru desfășurarea unui referendum național pe problema reformei administrației publice locale

PSRM își exprimă dezacordul categoric față de conceptul reformei administrației publice locale propus de PAS, care urmărește reducerea numărului de raioane la doar o treime și desființarea a cel puțin 600 de primării. Declarația a fost făcută astăzi de Igor Dodon, președintele PSRM și liderul fracțiunii parlamentare a socialiștilor, care s-a arătat convins că cetățenii […]

0C4A7959

Maia Sandu, în cadrul vizitei oficiale la Dublin: Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru viitorul european al Moldovei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ieri, a avut întrevederi cu Președinta Catherine Connolly și cu Prim-ministrul Micheál Martin. Irlanda preia Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 iulie 2026. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, în prezența șefei statului și a premierului irlandez a […]

img_6390

Cristina Gherasimov: Incluziunea înseamnă politici eficiente, care să promoveze egalitatea, demnitatea și respectul – valori ale Uniunii Europene

De Ziua Internațională a Romilor, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a vorbit, în cadrul conferinței organizate de Consiliul Europei și Agenția Relații Interetnice, despre cum este construită o societate în care fiecare cetățean are acces la educație, drepturi sociale, oportunități de dezvoltare profesională și personală, dar și despre incluziune. „Incluziunea înseamnă politici eficiente, care […]

ceban ion

Ion Ceban: cei de la guvernare ne mint și că au creșteri de milioane de lei pe spatele oamenilor și continuă să nu facă nimic

Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), acuză guvernarea că nu face nimic pentru a diminua impactul majorării tarifelor la carburanți, mai mult – „face bani pe spatele oamenilor”. Politicianul a mers, în această dimineață, la o stație PECO și a menționat: „Dovada faptului că cei de la guvernare ne mint și că au creșteri […]