• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
29 ianuarie 2025 În Actual, Important, Social

Producătorii eligibili mari de energie regenerabilă vor avea prioritate în procesul de eliberare a avizelor de racordare la rețeaua electrică

energie fotovoltaic

Producătorii eligibili mari de energie regenerabilă vor avea prioritate în procesul de eliberare a avizelor de racordare la rețeaua electrică. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.  

Documentul prevede impunerea obligației operatorilor de sistem, pentru un termen de 6 ani, să acorde accesul la rețea pentru producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de schema de sprijin „preţ fix”. Acest lucru presupune plasarea cererii parvenite din partea producătorilor eligibili mari pentru aviz de racordare în fruntea listei de așteptare, iar în cazul lipsei de capacități solicitate, vor fi propuse soluții alternative privind zonele unde există capacitate disponibilă în rețelele electrice.

Proiectul este necesar în contextul în care din cele 96 de avize valabile în prezent, cu o capacitate totală de aproximativ 1600 MW, doar 5% au fost efectiv conectate la rețeaua electrică. Această situație limitează posibilitatea investitorilor cu intenții reale de a dezvolta centrale electrice din surse regenerabile.

Pe termen lung, proiectul va contribui la creșterea cotei de producere a energiei regenerabile în mixul energiei electrice a țării noastre și îndeplinirea angajamentului Republicii Moldova pentru un minim de 30% din consumul de energie electrică produsă din surse regenerabile către anul 2030. Tot în acest scop, sunt în proces de desfășurare primele licitații pentru oferirea statutului de producător eligibil mare, pentru care au fost alocate puterile de 105 MW pentru instalații eoliene și 60 MW pentru instalații fotovoltaice.

Articolul precedentMAE deschide uși comerciale în Asia Centrală: O ambasadă în Kazahstan pentru noi oportunități economice
Articolul următorRepublica Moldova și Republica Letonă au semnat un Protocol de cooperare pe diverse domenii strategice

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate