www.coment.md

Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr au anunţat că vor merge în alegeri în comun. De asemenea, cele două partide au demarat discuţii cu Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Partidul Liberal privind alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. De fapt, aceste partide sunt şi principalele exponente ale segmentului de centru-dreapta şi acţiunile lor ne permit să facem anumite concluzii despre şansele dreptei pro-europene.

Deja la această etapă este clar că dreapta pro-europeană a comis o mare greşeală – prin paşii pe care i-a făcut până în prezent, dreapta a dovedit clar că nu înţelege până la capăt profunzimea proceselor politice ce au loc, nu are viziune, strategie şi nu ştie să-şi stabilească corect priorităţile. Unitatea dreptei e o necesitate – nimeni nu neagă acest lucru, însă ea nici pe departe nu e prioritatea numărul 1. Astăzi, prioritatea de bază a pro-europenilor trebuie să fie cum să se adapteze noilor condiţii create ca urmare a introducerii sistemului electoral mixt şi cum să mobilizeze electoratul pro-european încât acesta să dea din nou randamentul pe care l-a dat de la 2009 încoace.

Este absolut evident că electoratul pro-european reprezintă cam jumătate din alegătorii activi din Republica Moldova. Problema este că cea mai mare parte a acestui electorat pur şi simplu a fost înlăturată din procesul electoral şi politic prin modificarea sistemului electoral. Mai mult de jumătate din votanţii de dreapta sunt plecaţi peste hotare şi, dacă nu vor reveni acasă în ziua alegerilor (ceea ce e prea puţin probabil) nu vor putea influenţa decisiv rezultatul scrutinului. Buluciţi în jurul ambasadelor în ziua votării, alegătorii pro-europeni vor putea alege doar…. în deputat într-o circumscripţie uninominală şi da maximum 3 mii voturi de la o secţie de votare pentru eventuala listă comună a dreptei pro-europene. Sumate, aceste voturi vor însemna mai nimic în ecuaţia electorală generală.

Dacă e să admitem că circa jumătate din alegătorii pro-europeni au fost scoşi din jocul electoral (pentru liste de partid), cealaltă jumătate va da dreptei pro-europene maximum 13 mandate de deputat. Şi aici ajungem să vorbim de cea de-a doua mare problemă a dreptei pro-europene – prezenţa în teritoriu şi posibilul rezultat în circumscripţiile uninominale. Cu excepţia PDA, care se mai vede uneori prin teritoriu, restul partidelor de dreapta nu prea părăsesc perimetrul străzilor din centrul capitalei. Desigur, acestea declară că sunt în contact permanent cu cetăţenii, dar pentru nimeni nu e un secret că la capitolul structuri teritoriale respectivele partide stau extrem de prost. Mai mult ca atât, acum ele pierd timp preţios, care ar trebui să-l consume pentru identificarea şi pregătirea candidaţilor cu care vor merge în circumscripţii. Şi această pasivitate se înregistrează pe fonul unui activism evident al guvernării şi al unor partide de stânga. Deci, devine clar că în circumscripţii dreapta pro-europeană a ratat startul şi nu e exclus să rateze întreaga competiţie. În aceste condiţii, nu ar fi de mirare dacă dreapta pro-europeană (după cum spun unii analişti) ar acumula în circumscripţii de la 7 până la 12 mandate de deputat). Adică, în cel mai bun caz, ar putea avea în viitorul Parlament maximum 25 de mandate de deputat. O prezenţă parlamentară atât de slabă dreapta pro-europeană nu a mai avut demult.

Revenind la discuţiile pe care le au patru partide de dreapta, se poate de spus că, deşi acestea sunt importante, totuşi aduc un mare deserviciu taberei pro-europene. Pentru că se pierde timp preţios, care ar putea fi folosit în cu totul alt scop. Dacă cei din partidele pro-europene nu înţeleg acest lucru, să nu se mire de rezultatul pe care-l vor avea în alegeri.