• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
21 februarie 2025 În Actual, Important, Politică

Liderul CUB: Nu există niciun motiv să credem ca deficiențele remarcate de autorii proiectului vor dispărea de la sine în PACCO

munteanu cub

Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), afirmă că nu există niciun motiv să credem că, odată cu crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), vor dispărea deficiențele semnalate la cele două procuraturi specializate care urmează să fie lichidate.

„Cu 61 de voturi s-a votat Proiectul de lege susținut de Ministerul Justiției și asumat de PAS de comasare a celor 2 procuraturi specializate, PA și PCCOCS, deși inițiativa a fost amplu criticată de experţi şi societatea civilă. Nu există niciun motiv să credem ca deficiențele remarcate de autorii proiectului vor dispărea de la sine în PACCO, procuratura care urmează să apară. Mai ales într-un an electoral complicat și în special cu procurori care urmează să fie evaluați prin procedurile contestate de Vetting, care nu au creat consens asupra modelului de evaluare aplicat în Moldova”, a constatat politicianul.

Liderul CUB a remarcat că, proiectul a primit avize negative de la mai multe autorități relevante, iar un aviz din partea Comisiei de la Veneția nu a fost solicitat.

„Între timp, șefa PA și-a dat demisia, iar proiectul de lege promovat de PAS nu este susținut de opoziție.

Consultările inițiate ieri nu au creat mai mult consens. Autism. Tradițional, legile adoptate „cu adresă” au creat mai multe probleme decât au pretins ca rezolvă”, a conchis Igor Munteanu.

Articolul precedentMaia Sandu a fost distinsă cu Premiul Reinhard Mohn, în valoare de 100 000 de euro
Articolul următorContorizarea fondului locativ – prioritate pentru Furnizorul de apă!

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate