• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 februarie 2025 În Actual, Important, Justiție

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea a două acorduri dintre Republica Moldova și UE: Oportunități pentru cetățeni, sprijin pentru societatea civilă și întărirea statului de drept

0x0

Guvernul a aprobat promovarea proiectului de lege pentru ratificarea a două acorduri cu Uniunea Europeană, semnate anterior la Bruxelles, în octombrie 2024, de ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru și comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

Participarea la programele „Justiție” (JUST) și „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CERV) va crea noi oportunități pentru întărirea statului de drept și protejarea drepturilor fundamentale. Aceste acorduri vor oferi sprijin juridic și acces la fonduri europene, care vor susține la rândul lor atât instituțiile naționale, cât și organizațiile societății civile.

JUST va consolida relațiile și cooperarea cu UE în domeniul justiției, va pune accent pe statul de drept, independența și imparțialitatea sistemului judiciar, precum și recunoașterea și încrederea reciprocă și cooperarea judiciară. Acest program oferă sprijin financiar pentru proiecte care vizează formarea profesională a magistraților, facilitarea accesului la justiție și consolidarea eficienței procedurilor legale. Republica Moldova va participa ca observator la Comitetul pentru Programul JUST și alte reuniuni legate de implementarea sa.

Programul CERV sprijină inițiativele ce promovează drepturile omului, egalitatea de gen, combaterea violenței și implicarea activă a cetățenilor în viața democratică. Acordul va oferi acces la finanțare pentru instituții publice, organizații neguvernamentale și entități private, facilitând astfel dezvoltarea unui cadru legislativ mai puternic și sprijinind reforma societății civile. Asocierea la CERV are loc în contextul în care, în octombrie 2023, Ministerul Justiției a depus o solicitare la Comisia Europeană. Tot ministerul va facilita dialogul dintre participanții la program și comunitatea europeană.

Pentru participarea la cele două programe, țara noastră a fost scutită de plăți financiare. Aceste acorduri vor contribui la dezvoltarea democrației, vor îmbunătăți sistemul de justiție și vor sprijini comunitatea juridică în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Articolul precedentCe atitudine aveți despre votarea diasporei la alegeri naționale? Rezultatele celui mai recent sondaj!
Articolul următorUSM nu este de acord cu privire la crearea Institutului Național de Management Public

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate