• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Igor Grosu: Acum, la 16 ani distanță, suntem tot mai aproape de a îndeplini visul acelor tineri de „a trăi într-o țară ca afară”

grosu2

Igor Grosu, președintele Parlamentului, în debutul ședinței de astăzi a Legislativului, a spus că, „acum 16 ani, la 7 aprilie 2009, mii de tineri au ieșit în stradă pentru a cere dreptul de a trăi într-un stat liber și democrat. Acum 16 ani, moldovenii au spus răspicat că viitorul Republicii Moldova este în marea familie europeană”. 

„Cu toții am crezut că ne vom mișca mai repede, dar, în anii care au urmat, am avut noi tentative în care politicieni declarați proeuropeni au tot vândut această țară Kremlinului”, a subliniat el.

Oficialul a menționat că, la 16 ani distanță, suntem tot mai aproape de a îndeplini visul acelor tineri de „a trăi într-o țară ca afară”, într-o Moldovă europeană și prosperă.

„De aceea nu avem dreptul moral să ne abatem de la acest drum și trebuie să muncim mai departe pentru că de noi depinde ce se va întâmpla cu Moldova în următorii ani. Dar eu sunt încrezător că moldovenii vor face alegerea corectă și în acest an, fiindcă moldovenii știu cine ne vrea binele și cine răul!”, a conchis Igor Grosu.

Articolul precedentViceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentanta Uniunii Europene în procesul de reglementare transnistreană
Articolul următorMinisterul Culturii colaborează cu Ambasada Germaniei pentru reabilitarea patrimoniului cultural construit

Postari relevante:

  • apa canaș1
    S.A. „Apă-Canal Chișinău”: Alimentarea cu apă a Chișinăului se desfășoară în regim normal
  • ion ceban3
    Ion Ceban: numărul elevilor din capitală a depășit pragul de 110.000.

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.356)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (826)
  • Important (11.098)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.792)
  • Social (1.678)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • S.A. „Apă-Canal Chișinău”: Alimentarea cu apă a Chișinăului se desfășoară în regim normal 14 septembrie 2026
  • Ion Ceban: numărul elevilor din capitală a depășit pragul de 110.000. 14 septembrie 2026
  • ANRE: în prețul gazelor naturale nu sunt incluse costuri nejustificate 14 septembrie 2026
  • Irina Vlah: Părerea oamenilor despre comasarea primăriilor nu contează – PAS are propria agendă şi, după primării, s-a apucat de raioane 14 septembrie 2026
  • Administrații locale mai puternice pentru standarde europene de viață în comunități: La Chișinău s-au reunit autoritățile locale și regionale europene 14 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • S.A. „Apă-Canal Chișinău”: Alimentarea cu apă a Chișinăului se desfășoară în regim normal 14 septembrie 2026
  • Ion Ceban: numărul elevilor din capitală a depășit pragul de 110.000. 14 septembrie 2026
  • ANRE: în prețul gazelor naturale nu sunt incluse costuri nejustificate 14 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3914)
    • septembrie (213)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate