• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
11 mai 2025 În Actual, Important, Politică

Liderii Blocului Alternativa au discutat cu cetățenii din Slobozia Dușca

IMG_5466

Sâmbătă, 10 mai, liderii Blocului Alternativa au discutat cu cetățenii din satul Slobozia Dușca, raionul Criuleni, despre Programul de Țară și despre viitorul Republicii Moldova, în cadrul inițiativei „La sfat cu cetățenii”.

Ion Chicu: „Ceea ce vedem astăzi în țara noastră nu mai poate fi acceptat de un om cu demnitate. Statul trebuie să se implice în domeniul economic, nu prin controale sau presiune, ci prin investiții și prin liberalizarea acestui sector. În caz contrar, fără locuri de muncă și fără asigurarea celor necesare pentru familii, oamenii vor deveni o raritate în satele și orașele noastre.”

Alexandr Stoianoglo: „Blocul Alternativa vine cu o soluție reală, formând o echipă alcătuită din oameni stataliști, patrioți și profesioniști, care nu își vor construi agenda politică pe criterii geopolitice, dar se vor concentra pe identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă comunitatea. Cetățenii nu mai trebuie să trăiască cu frica zilei de mâine.”

Mark Tkaciuk: „Au trecut trei luni și zece zile de când s-a auzit de Blocul Alternativa. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, oamenii au căpătat încredere într-o echipă politică nou-creată într-un timp atât de scurt. Nu o spunem noi, ci sondajele. Blocul Alternativa nu vrea să fie decât o opoziție, ci să preia responsabilitatea guvernării, să pună în aplicare politici concrete. Mergem la alegerile din 28 septembrie cu încrederea că victoria noastră va fi victoria cetățenilor.”

Ion Ceban: „Toate acțiunile sau inacțiunile celor de la guvernare ne afectează pe noi toți. Datele oficiale arată că Republica Moldova are cei mai slabi indicatori din regiune, chiar și în comparație cu Ucraina, o țară aflată în război. Sănătatea, educația, agricultura sunt în colaps. Cel mai grav însă, cetățenii au obosit de jocurile lor murdare, nu mai reacționează, iar ei au trecut la un alt nivel, înregistrând în Parlament un proiect de lege care să-i ofere putere absolută șefului statului.”

Soluțiile identificate în cadrul întâlnirii devin parte componentă a Programului de Țară al Blocului Alternativa, document elaborat împreună cu specialiști din diverse domenii și cu participarea activă a cetățenilor.

Articolul precedentPSRM a participat la acțiunile dedicate Zilei Victoriei în toate raioanele țării
Articolul următorPiața construcțiilor și piața imobiliară: realități, paradoxuri și perspective

Postari relevante:

  • moldexpo1
    Moldexpo lansează licitații pentru dezvoltarea fostei zone „Aventura Park”
  • img (17)
    Drapelul Republicii Moldova - arborat de deputați pe Marele Zid Chinezesc

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.133)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.358)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (653)
  • Important (8.857)
  • Internațional (147)
  • Justiție (223)
  • Politică (5.043)
  • Social (1.144)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Moldexpo lansează licitații pentru dezvoltarea fostei zone „Aventura Park” 27 aprilie 2026
  • Drapelul Republicii Moldova – arborat de deputați pe Marele Zid Chinezesc 27 aprilie 2026
  • Ceban: Amalgamarea localităților seamănă cu reforma uninominală din trecut 27 aprilie 2026
  • „Moldelectrica”: Respingem orice concluzii pripite sau interpretări speculative apărute în spațiul public 27 aprilie 2026
  • CEC perfecționează mecanismele de răspuns la riscurile electorale și provocările din mediul online 27 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Moldexpo lansează licitații pentru dezvoltarea fostei zone „Aventura Park” 27 aprilie 2026
  • Drapelul Republicii Moldova – arborat de deputați pe Marele Zid Chinezesc 27 aprilie 2026
  • Ceban: Amalgamarea localităților seamănă cu reforma uninominală din trecut 27 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1670)
    • aprilie (352)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate