• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

PSRM efectuează o vizită oficială la Budapesta

505800219_1154948596677086_5815058859775418697_n

Un grup de deputați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, membri ai Grupului parlamentar de prietenie moldo-ungar, efectuează o vizită oficială de două zile în Ungaria.

Din delegație fac parte deputații Radu Mudreac, președintele grupului de prietenie, Tatiana Cunețchi și Elena Beleacova, membri ai aceluiași grup.

Scopul vizitei este consolidarea relațiilor interparlamentare dintre Republica Moldova și Ungaria, schimbul de bune practici legislative și aprofundarea dialogului bilateral în domenii de interes comun, inclusiv agricultură, educație și protecție socială.

Agenda vizitei include mai multe întrevederi cu omologii din Budapesta, inclusiv cu domnul István Jakab, vicepreședinte al Adunării Naționale a Ungariei.

Articolul precedentMaia Sandu l-a întâmpinat la Chișinău pe noul președinte al României, Nicușor Dan
Articolul următorPreședinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatoare din Grupul de prietenie Moldova–Franța

Postari relevante:

  • cna
    Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice
  • img (5)
    PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.841)
  • Bloguri (391)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (472)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.577)
  • Internațional (147)
  • Justiție (287)
  • Politică (6.358)
  • Social (1.529)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice 7 august 2026
  • PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică 7 august 2026
  • Inițiativa PSRM pentru diaspora. Vlad Batrîncea: Vor putea aduce în țară până la 125 mii euro, fără obligația de a demonstra proveniența 7 august 2026
  • BNM a transferat aproape un miliard de lei, jumătate din profitul pe anul trecut, la bugetul de stat 7 august 2026
  • Parlamentul a instituit un șir de măsuri pentru utilizarea eficientă a energiei electrice 7 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice 7 august 2026
  • PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică 7 august 2026
  • Inițiativa PSRM pentru diaspora. Vlad Batrîncea: Vor putea aduce în țară până la 125 mii euro, fără obligația de a demonstra proveniența 7 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3393)
    • august (92)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate