• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 iulie 2025 În Actual, Important, Justiție

Adoptat de Parlament: A fost instituit un cadru specializat anticorupție la nivelul instanțelor judecătorești

54630383510_eb36e5eebc_k

A fost instituit un cadru specializat anticorupție la nivelul instanțelor judecătorești. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 56 de deputați.

Pentru lectura a doua, proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost îmbunătățit, urmare a recomandărilor recepționate de la părțile interesate și de la Comisia de la Veneția. Astfel, în Judecătoria Chișinău va activa un Colegiu anticorupție, iar în Curtea de Apel Centru vor fi complete specializate anticorupție. Potrivit autorilor, rolul instituirii unui cadru specializat anticorupție la nivelul instanțelor judecătorești este de a înfăptui justiția pe cauzele stabilite de lege care vizează infracțiunile de corupție la nivel înalt și cele conexe, de a efectua controlul judiciar al actelor emise de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), precum și de a înfăptui justiția pe cauzele de confiscare a averii nejustificate inițiate de ANI.

Respectiv, Colegiul anticorupție va judeca în primă instanță cauzele penale care vizează corupția, dacă acestea au fost săvârșite de persoane care au fost învestite în funcție de Parlament, Președintele Republicii Moldova sau Guvern; funcționari publici de conducere de nivel superior; colaboratori ai Centrului Național Anticorupție în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu; directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat, al Serviciului Vamal, al Agenției Achiziții Publice etc. La fel, vor fi judecate de Colegiul anticorupție cauzele penale în care suma de bani sau alte foloase pretinse, promise, acceptate, oferite, date sau primite depășește 500 000 de lei sau dacă valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiune depășește 5 milioane de lei.

Totodată, completele de judecată specializate anticorupție constituite în cadrul Curții de Apel Centru vor judeca apelurile și recursurile împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță de Colegiul anticorupție.

De menționat că în cadrul Colegiului anticorupție au fost instituite 15 funcții de judecător. Colegiul anticorupție va activa într-un sediu separat în municipiul Chișinău și va fi condus de vicepreședintele Judecătoriei Chișinău. În același timp, în cadrul Curții de Apel Centru au fost instituite două complete specializate, fiecare fiind format din trei judecători.

Documentul mai conține prevederi care se referă la criteriile de selecție a judecătorilor în cadrul Colegiului anticorupție și al completelor specializate anticorupție ale Curții de Apel Centru, procedura de numire a acestora, precum și unele garanții sociale și de securitate pentru judecătorii care vor examina infracțiunile cauzele de corupție la nivel înalt și cele conexe.

Prevederile legislative vor intra în vigoare după o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția anumitor prevederi.

Articolul precedentSondaj IMAS: Șase partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri
Articolul următorCondiții clare de intrare și ședere în Republica Moldova pentru cetățenii Uniunii Europene. Proiectul, votat în prima lectură

Postari relevante:

  • cec2
    CEC a demarat procedura de control complex al finanțării unui bloc electoral și al unui partid politic
  • 576910039_819261240721964_3750602254239839958_n
    Dumitru Lazăr - numit în funcția de Șef al Inspectoratului General pentru Migrație

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.681)
  • Bloguri (323)
  • Breaking (1.325)
  • Economie (408)
  • Geopolitică (358)
  • Important (6.389)
  • Internațional (147)
  • Justiție (148)
  • Politică (3.170)
  • Social (604)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • CEC a demarat procedura de control complex al finanțării unui bloc electoral și al unui partid politic 5 noiembrie 2025
  • Dumitru Lazăr – numit în funcția de Șef al Inspectoratului General pentru Migrație 5 noiembrie 2025
  • Progrese semnificative ale țării noastre în procesul de integrare europeană, la capitolele „Libera circulație a lucrătorilor” și „Protecția socială și ocuparea forței de muncă” 5 noiembrie 2025
  • Parlamentul va avea 8 deputați noi 5 noiembrie 2025
  • Actele de stare civilă devin digitale 5 noiembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CEC a demarat procedura de control complex al finanțării unui bloc electoral și al unui partid politic 5 noiembrie 2025
  • Dumitru Lazăr – numit în funcția de Șef al Inspectoratului General pentru Migrație 5 noiembrie 2025
  • Progrese semnificative ale țării noastre în procesul de integrare europeană, la capitolele „Libera circulație a lucrătorilor” și „Protecția socială și ocuparea forței de muncă” 5 noiembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3295)
    • noiembrie (60)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate