• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

39 din 66 de partide politice pot participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie

cec2

La începerea perioadei electorale, Comisia Electorală Centrală, în baza datelor prezentate de Agenția Servicii Publice, are obligația de a publica lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 294/2007 privind partidele politice, admisibilitatea participării la alegeri este condiționată de obligativitatea partidelor politice de a prezinta Agenției Servicii Publice, până la data începerii perioadei electorale, lista numerică şi nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidența art.3 alin.(1) lit.e5) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale (președinți, vicepreședinți, membri organelor executive centrale ale formațiunilor politice).

În context, Agenția a informat Comisia că din cele 66 partide politice înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 14 iulie 2025, 25 partide politice au prezentat informația necesară pentru a dispune de dreptul de a participa la alegeri prin prisma criteriilor stabilite de cadrul legal.

Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII”
Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională
Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”
Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”
Partidul Politic „MOLDOVA MARE”
Partidul Politic Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI”
Partidul Politic Partidul Social Democrat European
Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc
Partidul politic „Partidul Nostru”
Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”
Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”
Partidul Politic Partidul Democrat Modern din Moldova
Partidul Politic Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ”
Partidul Politic Partidul Republican din Moldova
Partidul Politic „NOI”
Partidul Naţional Liberal
Partidul Politic „Democrația Acasă”
Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor
Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”
Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova
Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova
Partidul Politic Alianța Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură şi Animale”
Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldove
Partidul Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA”

Solicitările altor 14 partide sub aspectul actualizării informației în cauză sunt în proces de examinare la Agenția Servicii Publice.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova
Partidul Liberal
Partidul Politic Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare
Mişcarea Profesioniştilor „SperanţaНадежда”
Partidul Politic Partidul Verde Ecologist
PARTIDUL POLITIC NOUA OPŢIUNE ISTORICĂ
Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”
Partidul Politic ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”
Partidul Politic „ŞANSĂ”
Partidul Politic Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei
Partidul Politic „VICTORIE”
Partid Politic Partidul „RENAŞTERE”

În cazul a trei partide politice: Partidului Politic „Șansă”, Partidul Politic Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei și Partid Politic Partidul „RENAŞTERE, este făcută mențiunea despre aflarea pe rol a litigiilor examinate în instanța de judecată privind limitarea activității sau dizolvarea formațiunii.

Pornind de la misiunea Comisiei Electorale Centrale, care constă în crearea condițiilor optime pentru exercitarea nestingherită de către cetățenii Republicii Moldova a dreptului constituțional de a alege și de a fi aleși în cadrul unor alegeri libere și corecte, Comisia a considerat judicios de a include și aceste 14 partide în lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 cu rezerva revocării dreptului dat în situația neemiterii  de către Agenția Servicii Publice a actului administrativ individual favorabil și/sau, emiterii deciziei judecătorești executorii privind dizolvarea/limitarea activității partidelor politice menționate mai sus.

Articolul precedentCUB cere Președintei Maia Sandu să nu promulge legea care subordonează politic avocatura
Articolul următorProgramul Twinning al UE: O delegație a Parlamentului Republicii Moldova, constituită din deputați și funcționari, în vizită de studiu la Parlamentul elen

Postari relevante:

  • 577455328_1271251851712163_23665539288105739_n
    28 de percheziții și 5 rețineri într-un dosar de spălare de bani prin platforma „Tux”
  • 576346627_1242989321196207_3279539321237931012_n
    Alexandru Munteanu - întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.692)
  • Bloguri (323)
  • Breaking (1.325)
  • Economie (408)
  • Geopolitică (358)
  • Important (6.400)
  • Internațional (147)
  • Justiție (149)
  • Politică (3.180)
  • Social (604)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • 28 de percheziții și 5 rețineri într-un dosar de spălare de bani prin platforma „Tux” 6 noiembrie 2025
  • Alexandru Munteanu – întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova 6 noiembrie 2025
  • (INTERVIU) Piotr Vlah: Rolul găgăuzilor este să contribuie, împreună cu populaţia majoritară şi cu celelalte etnii, la construirea unei Moldove prospere, care ar furniza pace şi stabilitate tuturor cetăţenilor 6 noiembrie 2025
  • Eugen Osmochescu: Republica Moldova trece la un nou model economic: de la consum, la producție și investiții durabile 6 noiembrie 2025
  • Liderul MAN, Ion Ceban: „Criza demografică, sărăcia și datoria de stat – probleme pe care guvernarea refuză să le vadă” 6 noiembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • 28 de percheziții și 5 rețineri într-un dosar de spălare de bani prin platforma „Tux” 6 noiembrie 2025
  • Alexandru Munteanu – întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova 6 noiembrie 2025
  • (INTERVIU) Piotr Vlah: Rolul găgăuzilor este să contribuie, împreună cu populaţia majoritară şi cu celelalte etnii, la construirea unei Moldove prospere, care ar furniza pace şi stabilitate tuturor cetăţenilor 6 noiembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3306)
    • noiembrie (71)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate