• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
30 iulie 2025 În Actual, Important

Eliberarea necondiționată a lui Vadim Pogorlețchi și a multor altor cetățeni ai Republicii Moldova este permanent solicitată de Chișinău prin toate canalele de dialog existente

525767049_1152918676872381_8955182212707944647_n

Biroul politici de reintegrare reamintește despre faptul că dosarul cetățeanului Republicii Moldova Vadim Pogorlețchi, aflat în detenție ilegală de aproape 3 ani, într-o instituție privativă de libertate din or.Tiraspol, în tot acest interval de timp s-a aflat în vizorul constant al autorităților Republicii Moldova.

Multiple sesizări au fost transmise în adresa reprezentantului politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană de la Tiraspol, prin care a fost solicitată eliberarea neîntârziată și necondiționată a cetățeanului Vadim Pogorlețchi, clarificarea circumstanțelor ce au stat la baza acțiunilor abuzive și ilegale la care a fost supus, neadmiterea aplicării tratamentului inuman sau degradant în privința acestuia, precum și acordarea asistenței medicale corespunzătoare.

În paralel, au fost sensibilizați mediatorii și observatorii internaționali în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, precum și partenerii internaționali ai Republicii Moldova, cu apelul de a depune eforturile necesare pentru eliberarea necondiționată și repunerea în drepturile lezate a cetățeanului nostru.

La solicitarea Chișinăului, OSCE menține în vizor prioritar acest caz și încearcă să contribuie la obținerea unei soluții pozitive.

Demersurile pe acest caz vor fi reînnoite în adresa Tiraspolului și a partenerilor externi relevanți.

Organele de drept naționale au dispus luarea măsurilor legale ce se impun.

În continuare, vor fi utilizate toate pârghiile și mecanismele legale disponibile pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului referitoare la protecția/ restabilirea drepturilor fundamentale ale cetățeanului Vadim Pogorlețchi și obținerea eliberării acestuia din detenția ilegală.

De asemenea, așteptăm rezultate pozitive din partea Tiraspolului și pe multe alte cazuri individuale ce vizează cetățeni ai Republicii Moldova, privați ilegal de libertate în regiune, și pe marginea cărora s-au transmis nenumărate apeluri urgente din partea Chișinăului.

Articolul precedentMoldova – exemplu regional de digitalizare în sectorul energetic, menționat în studiul Comisiei Economice pentru Europa a ONU (UNECE)
Articolul următorIgor Dodon: Oamenii din teritoriu își doresc o schimbare reală, iar Blocul Electoral Patriotic vine exact cu această misiune

Postari relevante:

  • IMG_7801
    „Legion Service”, la 24 de ani: Am devenit un partener de încredere pentru toţi acei ce pun preţ pe securitate 
  • 626357438_1424924411995757_5546292155959765981_n
    Duminică, 17 mai 2026, în zece localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar în două localități referendumuri locale de revocare a primarilor

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.470)
  • Bloguri (364)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (458)
  • Geopolitică (687)
  • Important (9.193)
  • Internațional (147)
  • Justiție (238)
  • Politică (5.303)
  • Social (1.215)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • „Legion Service”, la 24 de ani: Am devenit un partener de încredere pentru toţi acei ce pun preţ pe securitate  15 mai 2026
  • Duminică, 17 mai 2026, în zece localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar în două localități referendumuri locale de revocare a primarilor 15 mai 2026
  • Valeriu Chiveri – întrevedere cu secretarul de stat parlamentar al Ministerului Afacerilor Externe al Letoniei, Artjoms Uršuļskis 15 mai 2026
  • Sindicatele, patronatele și CALM implicate în consultările privind reforma salarizării în sectorul bugetar 15 mai 2026
  • Dmitri Torner: Autorităţile trebuie să elimine o serie de neclarităţi, altfel reforma administrației publice locale va fi compromisă 15 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • „Legion Service”, la 24 de ani: Am devenit un partener de încredere pentru toţi acei ce pun preţ pe securitate  15 mai 2026
  • Duminică, 17 mai 2026, în zece localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar în două localități referendumuri locale de revocare a primarilor 15 mai 2026
  • Valeriu Chiveri – întrevedere cu secretarul de stat parlamentar al Ministerului Afacerilor Externe al Letoniei, Artjoms Uršuļskis 15 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (2007)
    • mai (253)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate