• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 aprilie 2019 În Breaking, Important, Politică

Totuşi, ce a fost pe 7 aprilie 2009: revoluţie sau tentativă de lovitură de stat?

exclamar

Dumitru Spătaru

Au trecut 10 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, dar nici până acum nu e clar ce s-a întâmplat în acea zi. Şi clasa politică, şi societatea continuă să fie împărţite în două tabere – în timp ce o parte consideră că atunci a avut loc o revoluţie, care a condus în consecinţă la debarcarea comuniştilor de la putere, altă parte crede că atunci a avut loc o tentativă de lovitură de stat. 

Declaraţii şi opinii la această temă au răsunat o mulţime în toţi aceşti ani, s-au constituit comisii de anchetă, s-au organizat audieri, au fost audiate diverse persoane ce au avut tangenţe cu acele evenimente de către organele abilitate ale statului, s-au scris o mulţime de protocoale, procese verbale, au avut loc şedinţe de judecată, s-au elaborat şi promovat diverse proiecte de legi cu privire la acest subiect, s-au organizat numeroase evenimente publice etc., dar societatea aşa şi nu a primit nici un răspuns clar despre acele evenimente: de către cine au fost organizate, cu ce scop, care au fost efectele colaterale etc.

Ceea ce putem spune cu certitudine despre 7 aprilie 2009 ţine doar de dimensiunea urmărilor politice. Astfel, aceste urmări pot fi împărţite în două mari grupuri: pozitive şi negative. La capitolul pozitiv ar fi de menţionat că, în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, la putere au venit forţe care au reuşit relativ repede să scoată Moldova din criză economică; au reuşit să atragă un suport fără precedent pentru diverse programe naţionale (2,6 miliarde de dolari SUA); au reuşit să lanseze şi să finalizeze cu succes negocierile privind Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, Acordul de Liber Schimb, Acordul de Liberalizare a Vizelor, Acordul de Aderare la Spaţiul Aeronautic European Comun etc.

Totodată, la capitolul negativ ar fi de menţionat că aceleaşi forţe au tolerat, iar unele dintre ele au avut atribuţie directă la „furtul miliardului” din sistemul bancar; au împărţit pe criterii politice chiar şi instituţii care nu pot fi partajate politic, cum ar fi procuratura sau sistemul judecătoresc; au aprofundat procesul de delapidare a banului public; au construit treptat un sistem care tot mai des e catalogat drept „stat capturat”; au creat condiţii ca Moldova să se apropie tot mai mult de statutul de ţară izolată în plan internaţional şi de ţară părăsită masiv de propriii cetăţeni etc.

Sunt doar nişte note generale despre urmările politice ale evenimentelor din 7 aprilie 2009, dar, desigur, aici se impun analize mult mai aprofundate, căci, cu siguranţă, acele evenimente vor ocupa un loc aparte în istoria modernă a statului Republica Moldova. Şi deoarece istoria nu iartă rateuri sau inexactităţi, totuşi, ar fi bine ca măcar acum, după 10 ani de la acele evenimente, să se demareze nişte investigaţii autentice, care să ne dea răspunsul final la întrebarea: Totuşi, ce a fost pe 7 aprilie 2009 – revoluţie sau tentativă de lovitură de stat?

Articolul precedentNori negri se adună deasupra blocului ACUM
Articolul următorSUA, UE și China, în redesenarea ordinii globale. Rusia, ocolită în jocul geopolitic

Postari relevante:

  • 673803064_1543774363778512_4562763090879108348_n
    VIDEO// În ajun de Blajini: rețeta Irinei Vlah de preparare a cighirilor de miel
  • 672671506_25791703853837110_5925889652725897958_n
    Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.009)
  • Bloguri (356)
  • Breaking (1.357)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (627)
  • Important (8.732)
  • Internațional (147)
  • Justiție (215)
  • Politică (4.947)
  • Social (1.116)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • VIDEO// În ajun de Blajini: rețeta Irinei Vlah de preparare a cighirilor de miel 18 aprilie 2026
  • Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026 17 aprilie 2026
  • Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru integrarea pe piața energetică europeană, la ședința Comunității Energetice 17 aprilie 2026
  • Reprezentanți ai Primăriei Chișinău, schimb de experiență în trei orașe europene privind dezvoltarea urbană durabilă 17 aprilie 2026
  • „Coridorul rușinii” în fața Guvernului. MAN: costurile cresc în toate domeniile, iar statul nu intervine 17 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • VIDEO// În ajun de Blajini: rețeta Irinei Vlah de preparare a cighirilor de miel 18 aprilie 2026
  • Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026 17 aprilie 2026
  • Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru integrarea pe piața energetică europeană, la ședința Comunității Energetice 17 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1545)
    • aprilie (227)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate