• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Blocul Patriotic a prezentat componenta economică a Programului său electoral – „Economie avansată”

013briefing-2048x1365

Candidații la funcția de deputat din partea Blocului electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, au prezentat astăzi, în cadrul unui briefing, componenta economică a Programului electoral – „Economie avansată”. Accentul a fost pus pe măsurile urgente care urmează a fi implementate imediat după venirea la guvernare.

Președintele de onoare al PSRM, Zinaida Greceanîi, i-a prezentat pe principalii autori ai compartimentului economic: Petru Burduja, Tatiana Cunețchi, Radu Mudreac, Alexandr Baicev, Lilia Cazacu și Valeriu Muduc.

Zinaida Greceanîi a amintit că PAS a deținut toată puterea în ultimii patru ani, perioadă în care ar fi putut obține rezultate importante. În realitate, însă, economia s-a prăbușit.

„Orice guvern trebuie evaluat, în primul rând, după trei indicatori: creșterea economică, inflația și nivelul sărăciei. În patru ani de guvernare PAS, PIB-ul țării a scăzut cu 4,6%, cea mai dramatică scădere fiind în agricultură, producerea locală a fost practic distrusă, inflația a ajuns la 67,4%, iar nivelul sărăciei absolute a depășit 37%. De aceea am elaborat un plan economic și un set de măsuri urgente ce trebuie implementate imediat”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Măsurile imediate propuse de Blocul Patriotic includ:

  1. Asigurarea securității energetice prin negocieri pentru un contract de furnizare a gazului pe minimum 5 ani, cu un preț final de 6–8 lei/m³ pentru consumatori.
  2. Dezvoltarea infrastructurii naționale de drumuri pentru atragerea fluxului logistic regional de transport internațional.
  3. Proiect național de industrializare a economiei prin crearea Fondului de stat pentru dezvoltare industrială pentru anii 2025–2029 și înființarea a 18 platforme industriale multifuncționale în centrele raionale ale țării.
  4. Reformarea sistemului financiar-bancar și crearea unei bănci comerciale de stat pentru gestionarea fondurilor publice și a proiectelor de industrializare.
  5. Controlul de stat asupra prețurilor la produsele social importante.
  6. Asigurarea accesului producătorilor autohtoni pentru livrarea produselor către instituțiile publice de stat, inclusiv: școli, grădinițe, instituții medicale, instituții de învățământ, Armata Națională, organele de interne, alte instituții de drept ș.a.
  7. Finanțarea directă de către stat a proiectelor de microindustrie în mediul rural (morărit, producerea uleiului, uscarea fructelor, producerea și ambalarea sucurilor și gemurilor, procesarea, prelucrarea și ambalarea produselor agricole, a cărnii ș.a.).
  8. Reducerea numărului de ministere și agenții, revenirea la 14 ministere. Revizuirea sistemului de salarizare în sectorul public. Atragerea fondurilor externe și interne exclusiv pentru proiecte investiționale.
  9. Crearea a 3 huburi agroalimentare regionale pe baza comenzilor de stat, prin care produsele moldovenești vor fi promovate la export.
  10. Va fi asigurată o politică fiscală stabilă pentru o perioadă de minimum 3–5 ani. Stabilirea cotei „0” (zero) pentru impozitul pe venitul reinvestit de agenții economici în sectoarele țintă, determinate de stat.
  11. Rețelele comerciale vor fi obligate să aloce cel puțin 50% din raftul comercial pentru produsele autohtone.

În încheiere, Zinaida Greceanîi a subliniat că Republica Moldova are acorduri de liber schimb atât cu Vestul, cât și cu Estul: „Avem ce produce în țară și ce exporta în întreaga lume. Pentru aceasta este nevoie de voință politică, pentru a păstra toți partenerii externi, fără a-i împărți în buni și răi, la fel ca și cetățenii. Noi credem în Moldova”. Zinaida Greceanîi i-a îndemnat pe cetățeni să voteze pentru echipa profesionistă a Blocului Patriotic.

Articolul precedentMaia Sandu s-a întâlnit la Strasbourg cu Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset
Articolul următorGuvernul: Orice act de trădare de patrie și transmiterea de secrete trebuie să aibă calificarea juridică corespunzătoare

Postari relevante:

  • ramiz ansarov
    Mesajul lui Ramiz Ansarov pentru orheieni: „După decizia CEC, începem imediat munca!”
  • 711848089_1453691413463522_7038985898088487820_n
    Se caută experți în Consiliul pe lângă Comisia pentru integrare europeană

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.758)
  • Bloguri (372)
  • Breaking (1.361)
  • Economie (461)
  • Geopolitică (719)
  • Important (9.484)
  • Internațional (147)
  • Justiție (249)
  • Politică (5.517)
  • Social (1.286)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Mesajul lui Ramiz Ansarov pentru orheieni: „După decizia CEC, începem imediat munca!” 3 iunie 2026
  • Se caută experți în Consiliul pe lângă Comisia pentru integrare europeană 3 iunie 2026
  • Igor Grosu a discutat cu Manfred Weber despre importanța unei Europe unite 3 iunie 2026
  • Republica Moldova preia practici europene în domeniul ocupării forței de muncă 3 iunie 2026
  • Sergiu Aga, după ce a pierdut alegerile la Orhei: unde-s votanții Maiei Sandu? 3 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Mesajul lui Ramiz Ansarov pentru orheieni: „După decizia CEC, începem imediat munca!” 3 iunie 2026
  • Se caută experți în Consiliul pe lângă Comisia pentru integrare europeană 3 iunie 2026
  • Igor Grosu a discutat cu Manfred Weber despre importanța unei Europe unite 3 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2299)
    • iunie (62)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate