• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 septembrie 2025 În Actual, Important

30 de zile de arest pentru organizarea migrației ilegale

555533515_1222954526535261_3466461466256036113_n

În această săptămână, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord, sub conducerea Procuraturii Edineț, oficiul Briceni, acționând pe baza unei informații operative, au documentat activitatea unui grup infracțional organizat, format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai Ucrainei, specializat în organizarea trecerii ilegale a frontierei de stat pentru migranți ucraineni.

În zona de frontieră, unul dintre complici a fost surprins în flagrant, în timp ce aștepta să preia un grup de cetățeni ucraineni pentru a-i călăuzi ilegal peste frontieră.

Potrivit materialelor cauzei, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, originar din municipiul Bălți, ar fi constituit, împreună cu alți cetățeni moldoveni și ucraineni, o schemă infracțională transfrontalieră, în scopul obținerii unui avantaj material ilicit. Din declarațiile cetățenilor ucraineni implicați, s-a stabilit că aceștia au achitat sume cuprinse între 3 000 și 9 000 de dolari SUA pentru serviciile ilegale prestate.

Pe parcursul investigațiilor, s-a constatat că bărbatul ar fi săvârșit, în aceeași perioadă, alte trei cazuri similare de organizare a migrației ilegale.

În urma măsurilor întreprinse, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Edineț, iar mijlocul de transport utilizat a fost indisponibilizat la sediul Direcției regionale Nord. Ulterior, Judecătoria Edineț, sediul Briceni, a dispus aplicarea măsurii preventive de arestare pentru un termen de 30 de zile.

Reiterăm că, potrivit principiilor de drept, persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare de 5–12 ani, amendă și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități timp de 3–5 ani.

Poliția de Frontieră, în colaborare cu Procuratura, își reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate migrația ilegală, contribuind la consolidarea securității naționale prin acțiuni concertate și cooperare instituțională.

Articolul precedentINTERVIU// Vlad Filat: Doar cetățenii, în măsura în care reușesc să distingă adevărul din valul de manipulare, pot decide corect care este soluția potrivită pentru Republica Moldova
Articolul următorMembrii Cabinetului de miniștri îndeamnă toți cetățenii Republicii Moldova din țară și peste hotare să participe la alegerile parlamentare

Postari relevante:

  • irina (1)
    Irina Vlah: Recunoaşterea internaţională a neutralităţii R. Moldova trebuie să fie un punct de pornire în toate discuţiile ce vor viza pachetul de securitate regională
  • dodon
    Igor Dodon: PAS vrea să încaseze suplimentar 5 miliarde de lei de la cetățeni și economie prin politica fiscală pentru 2027

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.276)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (818)
  • Important (11.018)
  • Internațional (147)
  • Justiție (298)
  • Politică (6.726)
  • Social (1.658)
  • Uncategorized @ro (31)

Articole recente

  • Irina Vlah: Recunoaşterea internaţională a neutralităţii R. Moldova trebuie să fie un punct de pornire în toate discuţiile ce vor viza pachetul de securitate regională 9 septembrie 2026
  • Igor Dodon: PAS vrea să încaseze suplimentar 5 miliarde de lei de la cetățeni și economie prin politica fiscală pentru 2027 9 septembrie 2026
  • Ședința Guvernului: Două instituții au rămas fără director 9 septembrie 2026
  • Prim-ministrul: Doar în luna august au căzut 17 drone pe teritoriul R. Moldova, mai mult decât în tot anul 2025 9 septembrie 2026
  • Igor Grosu: Acestea nu mai sunt incidente pe care le putem privi ca pe ceva îndepărtat. Dronele rusești ne încalcă spațiul aerian 9 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Irina Vlah: Recunoaşterea internaţională a neutralităţii R. Moldova trebuie să fie un punct de pornire în toate discuţiile ce vor viza pachetul de securitate regională 9 septembrie 2026
  • Igor Dodon: PAS vrea să încaseze suplimentar 5 miliarde de lei de la cetățeni și economie prin politica fiscală pentru 2027 9 septembrie 2026
  • Ședința Guvernului: Două instituții au rămas fără director 9 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3834)
    • septembrie (133)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate