• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

Comentator politic: Voturile culese de Vasile Costiuc îi aparțin pe drept

nichitus

„Își dorește PAS să se transforme în elefantul care strică din neatenție bibelourile? Nu cred! Curtea Constituțională a Republicii Moldova este asumată de PAS – decizia judecătorilor constituționali referitoare la retragerea sau ne – retragerea mandatelor Partidului Democrația Acasă va fi considerată ca fiind decizia PAS” – a constatat comentatorul politic Victor Nichituș.

El a spus că nu crede că PAS va începe cel de-al doilea mandat de administrare a statului moldovean cu o decizie asupra căreia stă bănuiala că este la limita democrației.

„Voturile culese de Vasile Costiuc îi aparțin pe drept. Acuzațiile auzite la ședința de ieri a administrației electorale centrale, despre interferența unor actori politici străini în folosul acestei formațiuni politice devin, prin extrapolare, nule.

Păstrarea rezultatului alegerilor parlamentare pe care le-am aflat în ziua de 29 septembrie 2025 va reprezenta garanția faptului că între Prut și Nistru mai există maturitate politică, mai există democrație. Altfel, va fi o toamnă foarte tristă”, a menționat Victor Nichituș într-un comentariu pe Facebook.

Articolul precedentPreședintele Oficiului Teritorial Basarabeasca al fostului Partid Politic „Șor” – condamnat la 3 ani de închisoare
Articolul următorReguli noi de traversare a frontierei Letoniei cu Federația Rusă și Republica Belarus

Postari relevante:

  • ala
    Alla Darovannaia a dezmințit unele informații cu privire la diploma de masterat al ministrului Sănătății
  • semn exclamare
    Reguli noi de traversare a frontierei Letoniei cu Federația Rusă și Republica Belarus

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.330)
  • Bloguri (309)
  • Breaking (1.315)
  • Economie (405)
  • Geopolitică (333)
  • Important (6.033)
  • Internațional (147)
  • Justiție (133)
  • Politică (2.911)
  • Social (543)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Alla Darovannaia a dezmințit unele informații cu privire la diploma de masterat al ministrului Sănătății 6 octombrie 2025
  • Reguli noi de traversare a frontierei Letoniei cu Federația Rusă și Republica Belarus 6 octombrie 2025
  • Comentator politic: Voturile culese de Vasile Costiuc îi aparțin pe drept 6 octombrie 2025
  • Președintele Oficiului Teritorial Basarabeasca al fostului Partid Politic „Șor” – condamnat la 3 ani de închisoare 6 octombrie 2025
  • PLDM cere anunțarea imediată a tarifelor la gazul natural 6 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Alla Darovannaia a dezmințit unele informații cu privire la diploma de masterat al ministrului Sănătății 6 octombrie 2025
  • Reguli noi de traversare a frontierei Letoniei cu Federația Rusă și Republica Belarus 6 octombrie 2025
  • Comentator politic: Voturile culese de Vasile Costiuc îi aparțin pe drept 6 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (2938)
    • octombrie (66)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate