• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
8 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

Chișinăul cere eliberarea pesoanelor deținute ilegal în regiunea transnistreană

BPR_0215

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Roman Roșca a avut o întrevedere cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. 

Discuțiile s-au axat pe situația actuală din regiunea transnistreană, în special în sfera drepturilor omului, în contextul complicării constante a acesteia și a intensificării presiunilor din partea Tiraspolului în privința cetățenilor care își exprimă liber opinia sau mențin comunicarea cu autoritățile constituționale.

Viceprim-ministrul Roșca a subliniat preocuparea Chișinăului față de multiplele cazuri de detenții și de persecuții arbitrare în regiune, reiterând solicitarea eliberării imediate a persoanelor deținute ilegal și a încetării oricăror forme de intimidare a cetățenilor.

Totodată, a fost remarcat rolul esențial al OSCE în monitorizarea situației drepturilor omului și în promovarea respectării standardelor universal garantate.

A fost reafirmată deschiderea deplină a Chișinăului de a acorda asistența necesară locuitorilor din regiunea transnistreană, inclusiv pe dimensiunea social-umanitară, cu oferirea accesului la servicii publice calitative, asistență medicală performantă și beneficierea de proiecte de dezvoltare durabile, implementate cu suportul partenerilor internaționali.

Oficialii au convenit că vor menține o comunicare constantă și vor coordona abordările în vederea identificării unor soluții sustenabile pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului și avansarea în procesul de reintegrare pașnică a țării.

Articolul precedentCompensații la electricitate: Circa 98 milioane de lei, acordate antreprenorilor de ODA de la începutul acestui an până în prezent
Articolul următorVladimir Bolea participă la Forumul „Global Gateway 2025”

Postari relevante:

  • agos5
    AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm”
  • găgăuzia gagauzia
    CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.335)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.077)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.778)
  • Social (1.669)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm” 13 septembrie 2026
  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm” 13 septembrie 2026
  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3893)
    • septembrie (192)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate