• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent

inima moldovei vlah prim

Conducerea Partidului Republican „Inima Moldovei” a avut o întrevedere cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în cadrul căreia au fost discutate subiecte actuale legate de activitatea formațiunii politice.

Președinta partidului, Irina Vlah, i-a informat pe reprezentanții Ambasadei despre abuzurile la care a fost supus recent partidul, inclusiv excluderea ilegală a candidaților săi din lista electorală a Blocului Patriotic – a Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

De asemenea, Irina Vlah a menționat intenția autorităților de a restricționa activitatea partidului pentru o perioadă de 12 luni, subliniind că pentru o asemenea măsură nu există niciun temei legal.

La finalul întrevederii, Irina Vlah a transmis Ambasadei SUA o adresare oficială, care conține detalii despre abuzurile comise împotriva formațiunii, precum și un apel ca Ambasada să monitorizeze cu atenție situația fără precedent în care se află Partidul Republican „Inima Moldovei”, o situație ce reprezintă un atac grav asupra democrației.

Articolul precedentOpinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu
Articolul următorCristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor

Postari relevante:

  • agos5
    AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm”
  • găgăuzia gagauzia
    CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.335)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.077)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.778)
  • Social (1.669)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm” 13 septembrie 2026
  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm” 13 septembrie 2026
  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3893)
    • septembrie (192)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate