• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
22 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

Apelul Promo-LEX către noul Parlament

promolex

Asociația Promo-LEX adresează noului Parlament al Republicii Moldova, ales în urma scrutinului din 28 septembrie 2025, un apel la responsabilitate și transparență. Noua legislatură pornește la drum cu o responsabilitate majoră față de cetățeni – aceea de a consolida democrația, statul de drept și încrederea în instituțiile publice, printr-o activitate parlamentară transparentă, participativă și bazată pe respectul față de lege și față de interesul public.

Alinierea la bunele practici și standardele europene trebuie realizată prin proiecte promovate deschis, cu respectarea procedurilor parlamentare și printr-un dialog autentic cu cetățenii. În acest context, Promo-LEX reamintește despre Foaia de parcurs privind „Funcționarea Instituțiilor Democratice”, care stabilește un set clar de acțiuni pentru consolidarea instituțională a Parlamentului.

Printre obiectivele majore se numără adoptarea Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului, menit să asigure garanții împotriva utilizării abuzive a procedurii de urgență, o mai bună reglementare a activității comisiilor parlamentare de anchetă și consolidarea dialogului dintre majoritate și opoziție. Totodată, înființarea Comisiei permanente pentru integrare europeană, prevăzută în aceeași Foaie de parcurs, poate contribui semnificativ la coordonarea coerentă a procesului legislativ și la asigurarea transparenței în implementarea reformelor. Aceste măsuri, puse în aplicare cu deschidere și responsabilitate, pot transforma Parlamentul într-o instituție modernă, conectată la necesitățile societății și la principiile bunei guvernări. Este relevant să fie subliniată importanța aderării la inițiativa globală pentru un Parlament deschis, având în vedere că, anul trecut, Parlamentul Republicii Moldova a înaintat o cerere de aderare către Open Parliament.

Asociația Promo-LEX îndeamnă deputații nou aleși să trateze acest mandat cu responsabilitate și deschidere, consolidând încrederea cetățenilor printr-un proces decizional bazat pe consultare, transparență și argumente. Parlamentul trebuie să devină un spațiu al dialogului constructiv și al transparenței, în care deciziile sunt luate în baza interesului public. Dezbaterile parlamentare trebuie să fie autentice, bazate pe expertiză și responsabilitate, iar actul legislativ – rezultat al unei participări reale din partea tuturor forțelor politice și al societății civile.

Experiența legislaturii precedente a evidențiat o serie de provocări sistemice care pot servi acum drept lecții utile pentru îmbunătățirea activității legislative. Transparența procesului decizional a fost deseori afectată în anii trecuți de nerespectarea termenelor legale pentru consultări publice, lipsa documentelor aferente proiectelor de lege în procesul de adoptare a acestora etc. În plus, ordinea de zi a ședințelor plenare a fost frecvent modificată în ultimul moment, ceea ce a redus calitatea dezbaterilor și a afectat accesul la informație pentru deputați, presă și societatea civilă.

Totodată, instrumentele de control parlamentar au fost utilizate insuficient, iar unele moțiuni simple sau audieri publice nu au fost discutate conform procedurilor legale. Ziua opoziției, care reprezintă un mecanism esențial pentru asigurarea pluralismului politic, nu a fost aplicată în nicio ședință plenară, deși este prevăzută expres în Regulamentul Parlamentului. Rolul opoziției parlamentare trebuie recunoscut și respectat, deoarece o democrație autentică presupune nu doar o majoritate responsabilă, ci și o opoziție activă, implicată în controlul asupra procesului decizional. Opoziția parlamentară ar trebui să valorifice toate instrumentele oferite de cadrul legal și de statutul de deputat.

De la noua legislatură se așteaptă nu doar corectarea deficiențelor, ci și promovarea unei culturi instituționale bazate pe respect, integritate și demnitate. Parlamentul trebuie să fie un loc al comportamentului civilizat, al respectului reciproc și al dialogului responsabil. În legislatura precedentă au existat cazuri de conduită neadecvată în rândul unor deputați, sancționați prin limitarea dreptului de participare la ședințe. Astfel de comportamente nu trebuie să se mai repete. Adoptarea și implementarea Codului de etică și conduită a deputaților reprezintă un pas important pentru consolidarea disciplinei parlamentare și a imaginii instituției în fața cetățenilor.

Asociația Promo-LEX își exprimă încrederea că noul Parlament va demonstra deschidere, responsabilitate și angajament față de valorile democratice și față de colaborarea constructivă cu societatea civilă. Vom continua să monitorizăm activitatea legislativului și să contribuim, prin expertiza noastră, la consolidarea democrației și a încrederii cetățenilor în instituțiile statului.

Articolul precedentFracțiunea PAS a discutat despre prima ședință a Parlamentului: Suntem gata de muncă
Articolul următorMaia Sandu: Îndemn partidele din noul Legislativ să susțină, cu loialitate și bună credință, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova

Postari relevante:

  • psrm
    PSRM condamnă dosarul penal intentat lui Alexei Petrovici și îl califică drept „răfuială politică”
  • 719771227_1016627070751494_9136677992446970011_n
    Discuții la Strasbourg despre finanțarea proiectelor de mobilitate urbană și dezvoltarea unui sistem modern de transport urban

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.876)
  • Bloguri (374)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (738)
  • Important (9.602)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.606)
  • Social (1.310)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • PSRM condamnă dosarul penal intentat lui Alexei Petrovici și îl califică drept „răfuială politică” 11 iunie 2026
  • Discuții la Strasbourg despre finanțarea proiectelor de mobilitate urbană și dezvoltarea unui sistem modern de transport urban 11 iunie 2026
  • Congresul SUA examinează un proiect de lege bipartizan pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova 11 iunie 2026
  • Cinci proiecte cu sigla UE pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din această săptămână 11 iunie 2026
  • Premierul, la SEECP: Integrarea europeană îmbunătățește deja viața de zi cu zi a cetățenilor noștri 11 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • PSRM condamnă dosarul penal intentat lui Alexei Petrovici și îl califică drept „răfuială politică” 11 iunie 2026
  • Discuții la Strasbourg despre finanțarea proiectelor de mobilitate urbană și dezvoltarea unui sistem modern de transport urban 11 iunie 2026
  • Congresul SUA examinează un proiect de lege bipartizan pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova 11 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2417)
    • iunie (180)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate