• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
5 iunie 2019 În Important, Internațional

O uriașă provocare antiromânească în Ucraina

ucraina

Petru Bogatu

Chiar în ziua în care la Chișinău sosesc trei înalți oaspeți de la Washington, Bruxelles și Moscova, la Kiev se convoacă de urgență o reuniune specială a conducătorilor Ministerului de Externe, Statului Major al Armatei, Direcției Generale de Informații, Serviciului de Securitate (SBU) și Procuraturii Generale pentru a discuta pericolul românesc (sic!) pentru integritatea teritorială a țării.

O anchetă oficială

În ajun, duminică, procurorul militar șef al Ucrainei, Anatoli Matios, a anunțat că parchetul național demarează o anchetă oficială pe marginea unui clip video care arată cum forțele armate ale României, în replică la o ofensivă militară a Rusiei, ocupă nordul Bucovinei și sudul Basarabiei. Potrivit lui, imaginile respective de pe YouTube ar atenta la integritatea teritorială a țării sale, de aceea el se vede silit să alerteze cele mai importante instituții ale statului.

Este vorba de un clip de 7 minute, realizat de niște amatori și postat la 26 mai 2019, care se numește „Războiul româno-ucrainean din 2022”. În video se afirmă că nu vor trece nici trei ani și cele două state românești se vor uni. Totodată, Rusia va dezlănțui în 2022 un război de amploare împotriva Ucrainei, iar trupele române, pentru a apăra etnicii români, vor prelua controlul asupra nordului Bucovinei și sudului Basarabiei.

Procuratura anunță că de luni, 3 iunie, se vor întreprinde investigații pe marginea acestui caz. Marți, Anatoli Matios se va întâlni cu șeful diplomației ucrainene, cu reprezentanții armatei și serviciilor de informații pentru a-și coordona acțiunile la cel mai înalt nivel.

Anunțul procurorului militar a tulburat apele în Ucraina până peste poate. Presa de la Kiev a mediatizat mesajul, scandalizând opinia publică. Diferiți experți și observatori politici își dau cu părerea, incitând spiritele.

O reacție inadecvată

S-a mișcat repede mass-media de la Moscova care a pus toate reflectoarele pe procurorul militar al Ucrainei. Agențiile de presă din Federația Rusă întorc pe toate părțile vorbele acestuia, condimentându-le cu diverse incursiuni istorice pe tema „refacerii imperiului românesc din perioada interbelică”, după cum numește, de exemplu, România Mare de la 1918 influentul portal Newsru.com.

Se creează impresia că presa de la Moscova stătea la pândă, așteptând cu nerăbdare ca autoritățile de la Kiev să se alarmeze. Propaganda rusă a avut grijă ca toată tevatura în jurul filmului de pe YouTube să degenereze într-o adevărată isterie antiromânească la Kiev.

Este uluitoare reacția inadecvată a procurorului militar Anatoli Matios la un scurt clip video de producție vădit amatoricească. Și mai hilară este tentativa de identificare a acestui film cu politica oficială a României care este suspectată de uneltiri agresive împotriva Ucrainei.

Întrece bunul simț, desigur, convocarea de urgență la Kiev a conducătorilor celor mai importante instituții ale statului pentru a discuta pericolul care s-ar abate asupra Ucrainei în urma difuzării unui clip amatoricesc pe YouTube. Înțelegem că țara, din cauza invaziei rusești, se află într-o stare delicată, dar nici chiar așa.

Un episod al războiului hibrid

Asistăm, fără doar și poate, la un nou episod al războiului informațional al Rusiei. Din păcate, pe moment, Kievul, ieșindu-și din balamale, a mușcat momeala întinsă de propagandiștii lui Putin.

Rușilor le convine să distragă atenția de la propriile nelegiuiri, îndreptând furia ucrainenilor spre România, Slovacia sau Ungaria. Punct ochit, punct lovit.

Nu exclud, de asemenea, că în această perioada de tranziție, când Volodimir Zelinski abia a preluat mandatul de președinte și împarte deocamdată puterea cu vechile structuri, există forțe cărora le convine balamucul. Nu-i exclus că astfel se pune presiune pe noul șef al statului.

Oricum, Kievul, prin reacția sa disproporționată, ca să nu zic halucinantă, la un biet clip video, a dat cu bâta în baltă. Sper să-și revină cât mai curând cu putință.

Articolul precedentSanctitatea Sa Papa în România: o reverență episcopilor martiri români ai pușcăriilor
Articolul următorPSRM: De la primul în preferinţele alegătorilor până la partidul cu cea mai bună poziţionare

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate