Noul Guvern al Republicii Moldova este decis să pună accent pe dezvoltarea economiei. Cel puţin, aceasta reiese din unele declaraţii ce s-au făcut până la această etapă. Însă, atunci când vorbim în termeni concreţi despre dezvoltarea economiei, e cazul să ne întrebăm şi ce model va fi ales. Iar exemplele ţărilor şi regiunilor dezvoltate din punct de vedere economic ne permit să distingem câteva posibile modele.

Primul model este cel european, bazat pe creştere economică, libertate politică şi coeziune socială. Cel de-al doilea este modelul american, bazat pe creştere economică şi libertate politică, iar coeziunii sociale îi revine un rol neînsemnat. Al treilea model este cel chinez, care are la bază creşterea economică şi coeziunea socială, dar din care lipseşte libertatea politică. Modele asiatice demne de studiat oferă Japonia, Coreea de Sud, dar şi Singapore – aceste modele pun accentul pe tehnologii şi inovaţii ca bază a creşterii economice, iar coeziunea socială e mai puţin pronunţată.

Urmând cursul integrării europene, Republica Moldova ar trebui să se orienteze spre modelul european, însă aici trebuie să se ia în calcul şi anumite detalii. Modelul european nu e unic pentru întreaga Uniune Europeană. Mai bine zis, caracteristicile generale sunt comune, dar există şi abordări specifice în funcţie de zone geografice. Acestor abordări specifice li se mai spune submodele. Cel mai eficient submodel în cadrul modelului european este considerat cel nordic, care e aplicat în astfel de state ca Suedia, Danemarca, Olanda şi Finlanda. Acest submodel este caracterizat de o înaltă eficienţă macroeconomică, dar şi de un înalt grad de echitate socială.

Un alt submodel care merită examinat cu mare atenţie este cel anglo-saxon, aplicat în Marea Britanie şi Irlanda. Modelul are o relevanţă anume pentru Republica Moldova, chiar dacă Marea Britanie nu mai este parte a Uniunii Europene. Totodată, din start ar trebui de menţionat că un astfel de submodel ar fi tratat cu rezerve şi cu suspiciuni de cetăţenii Republicii Moldova, deoarece presupune existenţa unui sistem de asistenţă socială destul de limitat.

Chiar dacă merită studiat, submodelul sudic (Italia, Grecia, Cipru, Spania, Portugalia şi Malta) tot nu ar fi prea popular printre cetăţenii Republicii Moldova, deoarece presupune un control riguros asupra pieţei muncii, dar şi o implicare minimală în protecţia socială a populaţiei.

Submodelul continental (Franţa, Germania, Austria, Luxemburg şi Belgia) ar fi apreciat de cetăţenii Republicii Moldova, dat fiind faptul că presupune ajutoare de şomaj destul de ridicate. Totodată, acest submodel e caracterizat de reguli fiscale destul de dure şi de impozite destul de înalte. Anume aceste reguli şi impozite permit sistemului de susţinere a şomerilor să fie atât de generos.

Un submodel apropiat Republicii Moldova ar putea fi cel aplicat în statele ex-sovietice membre ale Uniunii Europene (Statele Baltice), dar şi în unele state ale fostului lagăr socialist (România, Polonia, Cehia, Bulgaria, Slovacia).  Măcar şi din simplul motiv că aceste ţări au trecut prin perioade comparabile cu cea care este acum în Republica Moldova şi s-au confruntat cu unele provocări similare celor ce stau acum în faţa Republicii Moldova.

De ce am abordat această temă? Pentru că eu sunt convins că Republica Moldova nu mai poate să stabilească obiectivul major de dezvoltare economică fără a alege un model din cele cunoscute, pe care să-l studieze şi să-l implementeze. Desigur, aceasta nu ar însemna preluarea în totalitate a unui sau altui model, pentru că fiecare ţară îşi are specificul său. Dar, oricum, e nevoie de o abordare mult mai matură a conceptului de dezvoltare economică decât până acum. E nevoie de o abordare clasică, de o abordare previzibilă, de o abordare asumată. Altfel, nu vom putea vorbi de o dezvoltare economică reală.

Mircea Baciu, antreprenor din Republica Moldova