• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 noiembrie 2025 În Actual, Important, Justiție

Închisoare în dosarul celor 18 mii de euro pentru angajarea ca pădurar – apelul procurorului admis

sentinta-inchisoare

Curtea de Apel Centru a admis apelul procurorului și a dispus casarea parțială a sentinței pronunțate la 30 decembrie 2024 de Judecătoria Strășeni, (sediul Central), în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate unui bărbat condamnat pentru două capete de acuzare de trafic de influență (art. 326 alin. (2) lit. c), d) și art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal).

Instanța de apel i-a stabilit bărbatului o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 3 ani, cu amendă de 150 000 de lei.

Pedeapsa închisorii a fost suspendată parțial, condamnatul urmând să execute 1 an și 6 luni de închisoare, iar restul termenului fiind suspendat condiționat, cu stabilirea unui termen de probațiune de 3 ani.

Termenul pedepsei cu închisoarea urmează să fie calculat din momentul reținerii persoanei condamnate.

De asemenea, pedeapsa aplicată de Judecătoria Strășeni pentru unul dintre capetele de acuzare – amendă în mărime de 150 000 de lei – a fost menținută, urmând a fi executată separat de pedeapsa stabilită de instanța de apel.

Curtea de Apel a menținut sentința primei instanțe în partea confiscării echivalentului sumei de 18 000 de euro, sechestrului aplicat și păstrării corpurilor delicte.

Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție,  condamnatul, în perioada mai 2016 – ianuarie 2017, ar fi pretins și primit 10 000 de euro de la o persoană și ulterior 8 000 de euro de la o altă persoană, promițând că va influența persoane publice din cadrul Întreprinderii Silvo-Cinegetice Strășeni și al Agenției „Moldsilva” pentru a le asigura acestora angajarea în funcția de pădurar. Promisiunile nu s-au materializat întrucât funcția vizată era deja ocupată.

Decizia Curții de Apel este executorie, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni.

Articolul precedentMinisterul Apărării a confirmat survolarea spațiului aerian național de către o dronă
Articolul următorAlexandru Munteanu s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Belgia și Luxemburg

Postari relevante:

  • 764350771_1631247152011810_2827534378547490164_n
    Ministerul Sănătății a lansat primul atelier din cadrul Zilelor Diasporei 2026
  • justitie
    Curtea de Apel a menținut condamnarea unui fost deputat pentru îmbogățire ilicită. Urmează să achite peste 2,4 milioane de lei!

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.813)
  • Bloguri (391)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (470)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.545)
  • Internațional (147)
  • Justiție (286)
  • Politică (6.334)
  • Social (1.524)
  • Uncategorized @ro (28)

Articole recente

  • Ministerul Sănătății a lansat primul atelier din cadrul Zilelor Diasporei 2026 6 august 2026
  • Curtea de Apel a menținut condamnarea unui fost deputat pentru îmbogățire ilicită. Urmează să achite peste 2,4 milioane de lei! 6 august 2026
  • Guvernul a aprobat: Peste 421 de milioane de lei pentru majorarea capitalului social al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” 5 august 2026
  • Republica Moldova se confruntă din nou cu deficit de energie electrică în această seară 5 august 2026
  • Regulamentul privind relocarea profesorilor, aprobat de Guvern: indemnizație de până la 300.000 de lei 5 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ministerul Sănătății a lansat primul atelier din cadrul Zilelor Diasporei 2026 6 august 2026
  • Curtea de Apel a menținut condamnarea unui fost deputat pentru îmbogățire ilicită. Urmează să achite peste 2,4 milioane de lei! 6 august 2026
  • Guvernul a aprobat: Peste 421 de milioane de lei pentru majorarea capitalului social al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” 5 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3360)
    • august (59)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate