• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 noiembrie 2025 În Actual, Important, Justiție, Politică

Arestul preventiv în privința lui Vladimir Plahotniuc a fost prelungit cu încă 30 de zile

plaha

Procuratura Anticorupție informează că, astăzi, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis integral demersul procurorului privind prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii preventive – arestul preventiv aplicat în privința lui Vladimir Plahotniuc.

Tot astăzi, instanța a dispus începerea cercetării probelor materiale în cadrul cauzei penale în care acesta este inculpat.

Următoarea ședință este stabilită pentru data de 21 noiembrie, ora 12:00.

Totodată, la 18 noiembrie, procurorul a înaintat trei demersuri la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, privind prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv în privința lui Vladimir Plahotniuc, în cadrul cauzelor penale aflate în faza de urmărire penală.

Articolul precedentComisiile pentru politică externă din Parlamentul Republicii Moldova solicită deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la UE până la finele anului 2025
Articolul următorDrapelele de pe clădirea Primăriei Municipiului Chișinău au fost arborate astăzi în bernă

Postari relevante:

  • foto-1
    Subdiviziunile IGSU responsabile de prevenire au fost dotate cu 43 de automobile de serviciu
  • whatsapp_image_2026-11-13_at_14.07.45_1
    Participarea secretarului de stat Corina Călugăru la consultările politice interministeriale moldo-nipone

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.339)
  • Bloguri (416)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (491)
  • Geopolitică (899)
  • Important (12.098)
  • Internațional (147)
  • Justiție (316)
  • Politică (7.666)
  • Social (1.886)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Subdiviziunile IGSU responsabile de prevenire au fost dotate cu 43 de automobile de serviciu 13 noiembrie 2026
  • Participarea secretarului de stat Corina Călugăru la consultările politice interministeriale moldo-nipone 13 noiembrie 2026
  • Consultări publice privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor 13 noiembrie 2026
  • Legea permite sancționarea celor care încalcă drepturile omului în regiunea transnistreană. Promo-LEX cere Guvernului să o aplice, începând cu Vadim Krasnoselski 13 noiembrie 2026
  • Olga Ursu, la reuniunea APCEMN: „Problema nu este doar că oamenii pleacă, ci că nu le oferim suficiente motive să rămână” 13 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Subdiviziunile IGSU responsabile de prevenire au fost dotate cu 43 de automobile de serviciu 13 noiembrie 2026
  • Participarea secretarului de stat Corina Călugăru la consultările politice interministeriale moldo-nipone 13 noiembrie 2026
  • Consultări publice privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor 13 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4915)
    • noiembrie (238)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate