• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Ceban propune măsuri urgente pentru combaterea consumului de droguri în Chișinău

ion ceban3

Ion Ceban, primarul capitalei, spune că „datele prezentate de poliție, precum că doar pe parcursul ultimei săptămâni au fost scoase din circuit droguri de peste 20 de milioane de lei, este o confirmare în plus a faptului că situația despre care vorbesc deja de mai bine de o lună – este alarmantă.  Tot atunci am propus de a uni eforturile la toate nivelurile și a declara problemă națională, sau să fie declarată chiar și stare de urgență, pentru a se interveni și a fi luate măsuri stringente”.

Edilul a menționat că, la nivel de Chișinău, în această lună va fi definitivat și prezentat Planul Antidrog, astfel ca să avem acțiuni bine definite, care ar avea ca scop informarea și combaterea consumului de droguri, în special în rândul tinerilor.

„Este important ca fiecare parte componentă să intervină conform competențelor, pentru a îmbunătăți situația, dar nu să pasăm responsabilitățile unul pe altul.

Este vorba de sănătatea și viața copiilor noștri”, a subliniat Ion Ceban.

Articolul precedentAlexandr Stoianoglo cere explicații procurorului general despre modul în care a fost gestionată drona depistată la Cuhureștii de Jos
Articolul următorIgor Dodon – întrevedere cu Ambasadorul Ungariei

Postari relevante:

  • igor grosu
    Igor Grosu va efectua vizite de lucru în Slovenia și Ungaria
  • aeroport
    Măsuri speciale temporare de acces în terminalul Aeroportului instituite de astăzi

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.338)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.080)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.780)
  • Social (1.670)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Igor Grosu va efectua vizite de lucru în Slovenia și Ungaria 14 septembrie 2026
  • Măsuri speciale temporare de acces în terminalul Aeroportului instituite de astăzi 14 septembrie 2026
  • Maia Sandu – către tineri: Putem fi rezilienți și ne putem păstra libertatea doar dacă lucrăm împreună și suntem activi 14 septembrie 2026
  • AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm” 13 septembrie 2026
  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Grosu va efectua vizite de lucru în Slovenia și Ungaria 14 septembrie 2026
  • Măsuri speciale temporare de acces în terminalul Aeroportului instituite de astăzi 14 septembrie 2026
  • Maia Sandu – către tineri: Putem fi rezilienți și ne putem păstra libertatea doar dacă lucrăm împreună și suntem activi 14 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3896)
    • septembrie (195)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate