• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Informații neștiute despre Petr Vlah: Sunt antrenor de lupte libere – antrenor emerit al Republicii Moldova

petr vlah

Politicianul Petr Vlah, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, locuitor al Găgăuziei, a vorbit, la „UNInterviu” de la www.unimedia.info, despre ceea ce nu cunoaște publicul larg despre el. Politicianul a spus că, în viața de zi cu zi, este pasionat și practică sport.

„Fac sambo, lucrez antrenor de lupte libere. Sunt Antrenor Emerit al Republicii Moldova. Sportivii mei au ajuns campioni ai lumii. Am lucrat și cu lotul olimpic”, a precizat el.

Petr Vlah a spus că a avut tangență și cu campioană olimpică Anastasia Nichita, deputat al PAS.

„Am și eu contribuția mea la pregătirea ei, nu ca antrenor, dar ca om care în momente grele i-a fost alături și sunt mândru că a luat medalia de bronz, iar acum este deputat”, a mai spus el.

Politicianul a precizat că nu are așa pasiuni precum pescuitul sau vânătoarea, în schimb îi place să ofere ajutor.

„Cea mai mare valoare a mea este familia. Am doi copii: un fiu și o fiică. Fiul meu s-a căsătorit recent, în septembrie, am o noră simpatică. Fiul face afaceri. Fiica face masterat. Familia este  sursa de energie, nu-mi permite să mă relaxez, să las mâinile în jos. Au fost momente în viață cînd mi-a fost extrem de greu, dar am reușit să mă ridic, grație familiei, chiar dacă situația era foarte grea”, a precizat Petr Vlah.

Politicianul a precizat că are un vis despre care curând vor afla toți, însă nu a oferit mai multe detalii.

Articolul precedentDeputații PSRM au înregistrat un proiect de lege privind majorarea impozitului pe supraprofiturile băncilor
Articolul următorRepublica Moldova va institui un Consiliu Fiscal până în 2028

Postari relevante:

  • DSC_7124_0
    Peste 400 de primari au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate
  • 777259795_1706599604808474_3638588670720970045_n
    Ministrul Perciun – acuzat de minciuni: Proiectul respectiv a început încă în 2024…

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.978)
  • Bloguri (394)
  • Breaking (1.373)
  • Economie (475)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.715)
  • Internațional (147)
  • Justiție (289)
  • Politică (6.460)
  • Social (1.588)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Peste 400 de primari au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate 18 august 2026
  • Ministrul Perciun – acuzat de minciuni: Proiectul respectiv a început încă în 2024… 18 august 2026
  • Ministrul Culturii, întrevedere cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al SUA în Republica Moldova 18 august 2026
  • Irina Vlah, la balul incluziv „Îndrăgostiți de Viață”: Mulțumim organizatorilor pentru acest exemplu important pentru noi toți… 18 august 2026
  • În primul semestru al anului 2026, Parlamentul a continuat să asigure participarea societății civile la procesul legislativ 18 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Peste 400 de primari au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate 18 august 2026
  • Ministrul Perciun – acuzat de minciuni: Proiectul respectiv a început încă în 2024… 18 august 2026
  • Ministrul Culturii, întrevedere cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al SUA în Republica Moldova 18 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3531)
    • august (230)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate