• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Republica Moldova reprezentată la cea de-a 10-a reuniune a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg Europe

600930698_1158549656450084_2818684124484361866_n

În perioada 10–11 decembrie 2025, la Tirana, Albania, s-a desfășurat cea de-a 10-a reuniune a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg Europe 2021–2027, sub președinția Albaniei. La eveniment au participat reprezentanții Cancelariei de Stat. 

Agenda reuniunii a cuprins analiza evoluțiilor Programului Interreg Europe, a stadiului implementării proiectelor aprobate, precum și a aspectelor financiare și de audit. De asemenea, au fost discutate perspectivele de dezvoltare ale programului, inclusiv orientările pentru perioada post-2027.

În cadrul sesiunii dedicate Policy Learning Platform, Republica Moldova a fost evidențiată drept una dintre cele mai active țări candidate din cadrul programului. Totodată, s-a menționat că, în anul 2025, Republica Moldova a beneficiat de două evenimente de consolidare a capacităților, organizate cu sprijinul Programului Interreg Europe: unul realizat în parteneriat cu municipiul Ungheni, axat pe promovarea mobilității durabile la nivel local, și un al doilea organizat în parteneriat cu Ministerul Energiei, dedicat eficienței energetice și tranziției energetice în sectorul clădirilor.

Tot în cadrul acestei sesiuni a fost anunțată organizarea unui eveniment de tip Peer Review, care urmează să aibă loc în luna februarie 2026, în Republica Moldova, cu sprijinul Policy Learning Platform și în parteneriat cu Ministerul Energiei.

Până în prezent, în cadrul Programului Interreg Europe, Republica Moldova a participat la trei apeluri de proiecte, cu un buget total de aproximativ 1,9 milioane euro, fiind implicată în 17 proiecte, cu participarea a 19 beneficiari naționali. Proiectele vizează domenii precum dezvoltarea urbană durabilă, eficiența energetică, mobilitatea urbană, dezvoltarea turismului durabil, incluziunea socială, adaptarea la schimbările climatice, inovarea și tranziția verde.

Articolul precedentMaia Sandu participă la Conferința diplomatică pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina
Articolul următorSocialiștii – cu sesizare la CC. Igor Dodon: Decretul de numire a „emisarului special” este emis fără temei constituțional

Postari relevante:

  • 680266104_1427431402762136_7155925383178218100_n
    Socialiștii au comemorat victimele catastrofei de la Cernobîl
  • img (15)
    Maia Sandu: Merg la Kyiv pentru discuții cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, și la Cernobîl

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.111)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.358)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (649)
  • Important (8.835)
  • Internațional (147)
  • Justiție (221)
  • Politică (5.027)
  • Social (1.138)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Socialiștii au comemorat victimele catastrofei de la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Maia Sandu: Merg la Kyiv pentru discuții cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, și la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Alexandru Munteanu: Cernobîl nu este doar o tragedie a trecutului. Este un avertisment și o datorie 26 aprilie 2026
  • Ion Ceban anunță licitația pentru modernizarea energetică a grădinițelor din Chișinău 24 aprilie 2026
  • Fiodor Gagauz: Întâlnirea Sandu și Grosu cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei: ce urmează pentru alegerile din Găgăuzia? 24 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Socialiștii au comemorat victimele catastrofei de la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Maia Sandu: Merg la Kyiv pentru discuții cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, și la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Alexandru Munteanu: Cernobîl nu este doar o tragedie a trecutului. Este un avertisment și o datorie 26 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1648)
    • aprilie (330)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate