• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 decembrie 2025 În Actual, Important

Viorel Cernăuțeanu: 35 de ani de Poliție înseamnă o istorie construită prin muncă, sacrificiu și devotament

IMG_0028

Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, într-un mesaj de felicitare, a declarat că „35 de ani de Poliție înseamnă o istorie construită prin muncă, sacrificiu și devotament. Sunt ani marcați de nopți nedormite, intervenții dificile, decizii asumate și responsabilitatea purtată zi de zi, în slujba oamenilor”. 

„În spatele fiecărei uniforme se află un om – cu emoții, familie și griji – dar și cu puterea de a merge mai departe și de a-și face datoria cu onoare. Astăzi sunt apreciați toți cei care, de-a lungul acestor 35 de ani, au contribuit la consolidarea Poliției și au rămas uniți, sprijinindu-se reciproc.

Acești ani au însemnat transformare, efort și maturizare instituțională, dar mai ales angajamentul de a fi în slujba cetățenilor.

Le mulțumesc tuturor polițiștilor aflați în serviciu, îi respect pe veteranii care au pus bazele instituției și apreciez partenerii care ne sunt alături.

Recunoștință pentru profesionalism, solidaritate și angajamentul față de siguranța comunității.

La mulți ani, colegi!
La mulți ani, Poliția Republicii Moldova!”, a declarat oficialul.

Articolul precedentPremierul Munteanu a discutat cu primarii din UTA Găgăuzia
Articolul următorPSDE: Experții FMI transmit un mesaj clar: Republica Moldova are nevoie de măsuri fiscale ferme

Postari relevante:

  • Moldelectrica 1
    „Moldelectrica”: Respingem orice concluzii pripite sau interpretări speculative apărute în spațiul public
  • 681993005_1385252850293407_657592070050660864_n
    CEC perfecționează mecanismele de răspuns la riscurile electorale și provocările din mediul online

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.130)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.358)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (653)
  • Important (8.854)
  • Internațional (147)
  • Justiție (223)
  • Politică (5.041)
  • Social (1.143)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • „Moldelectrica”: Respingem orice concluzii pripite sau interpretări speculative apărute în spațiul public 27 aprilie 2026
  • CEC perfecționează mecanismele de răspuns la riscurile electorale și provocările din mediul online 27 aprilie 2026
  • Ion Ceban: Peste 300 de muncitori au intervenit pe parcursul zilei de ieri și pe parcursul nopții 27 aprilie 2026
  • La Cornești a fost ridicată și inaugurată Biserica „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare”, un proiect inițiat și susținut de omul de afaceri Viorel Godea 27 aprilie 2026
  • Noua președintă a Consiliului Concurenței a fost prezentată echipei 27 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • „Moldelectrica”: Respingem orice concluzii pripite sau interpretări speculative apărute în spațiul public 27 aprilie 2026
  • CEC perfecționează mecanismele de răspuns la riscurile electorale și provocările din mediul online 27 aprilie 2026
  • Ion Ceban: Peste 300 de muncitori au intervenit pe parcursul zilei de ieri și pe parcursul nopții 27 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1667)
    • aprilie (349)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate