• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
29 decembrie 2025 În Uncategorized @ro

Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană pentru perioada 2025-2029 a fost actualizat

ue

Principalul document de planificare strategică care ghidează reformele necesare pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană a fost actualizat de Guvern. 

Actualizarea Programului Național de Aderare la Uniunea Europeană pentru perioada 2025–2029 a fost necesară pentru a integra recomandările din Raportul de Extindere 2025 al Comisiei Europene, precum și noile angajamente asumate de Republica Moldova în procesul de negocieri de aderare.

Programul va fi completat cu măsurile legislative necesare pentru alinierea legislației naționale la standardele UE și acțiunile concrete de implementare și consolidare a capacităților instituționale. De asemenea, vor fi incluse foile de parcurs privind reforma administrației publice, statul de drept și funcționarea instituțiilor democratice, precum și a Agendei de reforme din Planul de Creștere 2025–2027.

Programul actualizat oferă o viziune unitară și coerentă asupra reformelor, stabilește responsabilitățile instituțiilor, termenele de realizare și mecanismele de monitorizare a progresului, inclusiv prin instrumente digitale.

Implementarea Programului Național de Aderare va contribui la modernizarea administrației publice, îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni, creșterea competitivității economiei și apropierea Republicii Moldova de standardele europene de viață.

Actualizarea Programului a fost realizată în urma unui proces amplu de consultare cu autoritățile publice, societatea civilă, mediul de afaceri și mediul academic.

Articolul precedentRepublica Moldova obține o decizie definitivă privind dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Articolul următorMarja maximă pentru creditele „Prima casă” se menține la 3% și în 2026

Postari relevante:

  • parlament
    Parlamentarii din Republica Moldova și România vor discuta despre cooperarea în educație
  • tofan5
    Vasile Tofan a anunțat un concept de dereglementare și simplificare a controalelor

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.625)
  • Bloguri (405)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (847)
  • Important (11.369)
  • Internațional (147)
  • Justiție (303)
  • Politică (7.037)
  • Social (1.734)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Legislația națională privind impozitarea directă va fi aliniată la normele Uniunii Europene 30 septembrie 2026
  • Valeriu Chiveri și oficialii germani au discutat despre reintegrarea țării și proiectele de dezvoltare pentru comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului 30 septembrie 2026
  • Comisarul european pentru Economie și Productivitate, Punere în Aplicare și Simplificare va efectua prima sa vizită de lucru în R. Moldova 30 septembrie 2026
  • Ministrul Junghietu, despre zvonul că Președinția îi pregătește demisia: „Funcțiile trec” 30 septembrie 2026
  • Republica Moldova își consolidează cooperarea cu statele dunărene pentru dezvoltarea transportului fluvial și modernizarea infrastructurii portuare 30 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Legislația națională privind impozitarea directă va fi aliniată la normele Uniunii Europene 30 septembrie 2026
  • Valeriu Chiveri și oficialii germani au discutat despre reintegrarea țării și proiectele de dezvoltare pentru comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului 30 septembrie 2026
  • Comisarul european pentru Economie și Productivitate, Punere în Aplicare și Simplificare va efectua prima sa vizită de lucru în R. Moldova 30 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4185)
    • septembrie (484)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate