• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 ianuarie 2026 În Actual, Important, Social

Schemă de trafic de influență, destructurată de CNA. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore

IMG_20260116_102459-1

Centrul Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii municipiului Cahul, au reținut două persoane în urma unor percheziții desfășurate într-o cauză penală pornită pe faptul traficului de influență. Potrivit materialelor anchetei, bănuiții ar fi pretins și primit de la mai mulți cetățeni diferite sume de bani, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale pentru eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională. În schimbul banilor, documentele ar fi fost obținute fără ca beneficiarii să se fi prezentat fizic la orele de instruire.

Totodată, ofițerii anticorupție au efectuat acțiuni de urmărire penală într-un alt dosar de trafic de influență, în care a fost vizat unul dintre bărbații menționați acționând în complicitate cu o terță persoană. Aceștia ar fi susținut că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.

La moment, doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost plasați în izolator, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.

Investigațiile pe caz continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea întregului cerc de persoane implicate. CNA reamintește că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Articolul precedentMAN cere guvernării să renunţe la politica iresponsabilă în raport cu agricultura
Articolul următorSecretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu șefa Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova, Michaela Guerard Šimák

Postari relevante:

  • moldexpo1
    Moldexpo lansează licitații pentru dezvoltarea fostei zone „Aventura Park”
  • img (17)
    Drapelul Republicii Moldova - arborat de deputați pe Marele Zid Chinezesc

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.133)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.358)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (653)
  • Important (8.857)
  • Internațional (147)
  • Justiție (223)
  • Politică (5.043)
  • Social (1.144)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Moldexpo lansează licitații pentru dezvoltarea fostei zone „Aventura Park” 27 aprilie 2026
  • Drapelul Republicii Moldova – arborat de deputați pe Marele Zid Chinezesc 27 aprilie 2026
  • Ceban: Amalgamarea localităților seamănă cu reforma uninominală din trecut 27 aprilie 2026
  • „Moldelectrica”: Respingem orice concluzii pripite sau interpretări speculative apărute în spațiul public 27 aprilie 2026
  • CEC perfecționează mecanismele de răspuns la riscurile electorale și provocările din mediul online 27 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Moldexpo lansează licitații pentru dezvoltarea fostei zone „Aventura Park” 27 aprilie 2026
  • Drapelul Republicii Moldova – arborat de deputați pe Marele Zid Chinezesc 27 aprilie 2026
  • Ceban: Amalgamarea localităților seamănă cu reforma uninominală din trecut 27 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1670)
    • aprilie (352)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate