• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 februarie 2026 În Actual, Important, Politică

Liderul PSRM: În Republica Moldova este instaurată o dictatură galbenă care a capturat statul

dodon

Igor Dodon, liderul socialiștilor, a constatat că „vin în sfârșit dovezi tot mai solid argumentate că alegerile din 2024 și 2025 au fost grav fraudate de guvernarea PAS”, făcând referire la un raport al Statelor Unite ale Americii.

Politicianul a amintit că, „forțele de opoziție au atras atenția asupra mecanismelor de manipulare, cenzură, propagandă și control puse în aplicare de PAS, însă observatorii europeni au „tăcut strategic”. Ei chiar au coparticipat la capturarea alegerilor și la falsificări, mai ales cu voturile din diaspora”.

„În Republica Moldova este instaurată o dictatură galbenă care a capturat statul. Însă totul e trecător și unii parteneri din Occident, de peste ocean, au început să deschidă ochii și să vorbească.

Acesta e doar începutul. Piramida PAS va cădea și va cădea foarte urât. Iar toți cei care au abuzat de stat și de cetățeni vor răspunde în fața legii. Totodată, se deschid perspective reale pentru anularea rezultatelor scrutinelor fraudate”, a mai spus Igor Dodon.

Articolul precedentPrimăria Chișinău promovează prevenția și screeningul în lupta împotriva cancerului
Articolul următorAdresare către prim-ministru. Irina Vlah: „Sunteţi acum folosit în mod cinic de cei din PAS, care încearcă să scoată cu mâinile dvs. castanele din foc”

Postari relevante:

  • man
    MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice
  • maia sandu-1
    Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.331)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.073)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.775)
  • Social (1.668)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026
  • Platforma Femeilor Deputate a organizat audieri publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului 11 septembrie 2026
  • Lilian Carp – reacție la acuzațiile făcute de „Democrația Acasă”: I-am spus lui Costiuc să ia seama pentru toate falsurile despre mine și să răspundă pentru fiecare cuvânt 11 septembrie 2026
  • Scandal în Parlament! „Democrația Acasă”, cu sesizare la PG pe numele lui Lilian Carp: „Au fost formulate amenințări la adresa lui Vasile Costiuc” 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026
  • Platforma Femeilor Deputate a organizat audieri publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3889)
    • septembrie (188)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate