• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 februarie 2026 În Actual, Important, Politică, Social

Liderul PSRM: am reușit să obținem eliberarea a trei locuitori ai satului Dereneu

dodon

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a mers astăzi alături de locuitorii din Dereneu. „Prin eforturi comune, am reușit să obținem eliberarea a trei locuitori ai satului Dereneu, reținuți pentru faptul că au ieșit în apărarea bisericii lor. Printre ei se află și primarul localității. În privința celor eliberați au fost impuse anumite restricții, dar sunt convins că în curând acestea vor fi contestate în instanță”, a declarat el.

Politicianul a spus că, de dimineață a parvenit, de asemenea, o informație alarmantă potrivit căreia copiii preotului, care pe tot parcursul acestui timp s-a aflat în biserică împreună cu familia sa, ar putea fi luați de către serviciile sociale.

„Mă bucur că, după ce această problemă a fost abordată în mass-media, situația s-a rezolvat. Am vorbit cu preoteasa — ea se întoarce acasă cu copiii. Cel mai important lucru este că familia rămâne împreună”, a adăugat el.

Igor Dodon a mai spus că este dureros să realizăm că am ajuns în punctul în care, în Moldova, oamenii sunt practic pedepsiți pentru credință.

„Însă nimeni — nici guvernul, nici Maia Sandu, nici Ministerul Justiției — nu are dreptul să le impună oamenilor cărei mitropolii să aparțină. Să organizeze locuitorii un referendum și să decidă singuri soarta bisericii lor.

Îi îndemn pe toți să ne păstrăm credința și să ne susținem unii pe alții. Duminică este o mare sărbătoare ortodoxă — Întâmpinarea Domnului. Fiind originar din Călărași, voi fi în această zi la slujbă, la Dereneu, pentru a-i susține pe cei care apără valorile noastre tradiționale. Locuitorii acestui sat au demonstrat prin exemplul lor: credința este ceva ce nu poate fi interzis și nu poate fi luat!”, a subliniat liderul socialiștilor.

Articolul precedentCristina Gherasimov, la Tallinn: lecții din experiența Estoniei pentru parcursul european al Moldovei
Articolul următorPSDE cere autorităților să oprească procesul de închidere a școlilor sătești

Postari relevante:

  • irina vlah
    Irina Vlah: PAS îşi arată adevărata atitudine faţă de cetăţenii ce locuiesc în Moldova – ne-aţi votat, iar noi ne batem joc de voi!
  • 826751936_2790136218054365_8432580005351687047_n
    Dorin Junghietu participă la reuniunea miniștrilor Energiei din UE, desfășurată la Dublin

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.563)
  • Bloguri (404)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (843)
  • Important (11.307)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.983)
  • Social (1.717)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Irina Vlah: PAS îşi arată adevărata atitudine faţă de cetăţenii ce locuiesc în Moldova – ne-aţi votat, iar noi ne batem joc de voi! 28 septembrie 2026
  • Dorin Junghietu participă la reuniunea miniștrilor Energiei din UE, desfășurată la Dublin 28 septembrie 2026
  • Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Secretarul General al ONU, António Guterres 28 septembrie 2026
  • Liderul PAS: acum un an cetățenii au ales ca R. Moldova să nu cadă în mâinile Rusiei și să-și continue drumul european 28 septembrie 2026
  • Protest la ANRE împotriva majorării tarifelor la gaz și căldură 28 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Irina Vlah: PAS îşi arată adevărata atitudine faţă de cetăţenii ce locuiesc în Moldova – ne-aţi votat, iar noi ne batem joc de voi! 28 septembrie 2026
  • Dorin Junghietu participă la reuniunea miniștrilor Energiei din UE, desfășurată la Dublin 28 septembrie 2026
  • Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Secretarul General al ONU, António Guterres 28 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4123)
    • septembrie (422)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate