• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 martie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Delegația Parlamentului Regatului Unit, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova

646096510_1373272551505409_8192742426973335800_n

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, în perioada 1–3 martie, vizita delegației Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, condusă de președintele Grupului britanic al Uniunii Interparlamentare, Fabian Hamilton.

În cadrul întrevederii cu deputatul Radu Marian, președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Unit, și cu membrii grupului, au fost discutate oportunitățile de consolidare a cooperării parlamentare și de extindere a parteneriatului bilateral în domenii de interes comun.

Programul vizitei a inclus, de asemenea, întrevederi cu Daniella Misail-Nichitin, ministra Afacerilor Interne, și cu Ana Revenco, șefa Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, precum și discuții cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Consiliului Audiovizualului.

Articolul precedent4 ani de la depunerea cererii de aderare la UE
Articolul următorIon Ceban va monitoriza lucrările de reabilitare a Arcului de Triumf

Postari relevante:

  • 3.JPG
    Premierul, în discuții cu producătorii agricoli: Este o perioadă complicată pentru agricultură
  • 041marsul-familiei
    Partidul Socialiștilor a organizat la Chișinău Marșul Familiei

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.015)
  • Bloguri (380)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (464)
  • Geopolitică (752)
  • Important (9.741)
  • Internațional (147)
  • Justiție (260)
  • Politică (5.708)
  • Social (1.344)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Premierul, în discuții cu producătorii agricoli: Este o perioadă complicată pentru agricultură 21 iunie 2026
  • Partidul Socialiștilor a organizat la Chișinău Marșul Familiei 21 iunie 2026
  • Campania națională de promovare a profesiei de asistent social, discutată la Parlament 19 iunie 2026
  • Primăria Chișinău va achiziționa echipamente moderne pentru întreținerea sistemului de evacuare a apelor pluviale 19 iunie 2026
  • Olesea Stamate a obținut câștig de cauză: Nu intenționez să revin în PAS 19 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Premierul, în discuții cu producătorii agricoli: Este o perioadă complicată pentru agricultură 21 iunie 2026
  • Partidul Socialiștilor a organizat la Chișinău Marșul Familiei 21 iunie 2026
  • Campania națională de promovare a profesiei de asistent social, discutată la Parlament 19 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2556)
    • iunie (319)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate