• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
5 martie 2026 În Actual, Important, Politică

Audieri publice în Parlament privind protejarea dreptului la libertate și siguranță

001-audieri

Sub egida Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice, condusă de Grigore Novac, în Parlamentul Republicii Moldova au avut loc audieri publice privind protejarea dreptului la libertate și siguranță, garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în contextul aplicării arestării preventive. Scopul reuniunii a fost evaluarea practicii aplicării măsurilor procesuale de constrângere, identificarea deficiențelor și formularea unor soluții concrete pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor responsabile din domeniul justiției și aplicării legii, precum și experți. În deschiderea audierilor, președintele comisiei, deputatul PSRM Grigore Novac a subliniat existența unor cifre îngrijorătoare privind protecția dreptului la libertate în Republica Moldova. Potrivit datelor oficiale, în anul 2025 s-a înregistrat o creștere a numărului de rețineri, arestări preventive și prelungiri ale duratei arestului, comparativ cu perioada 2021–2024, situație comparabilă cu statistica din perioada statului capturat.

Deputatul a menționat că unul dintre obiectivele audierilor este clarificarea cauzelor acestei creșteri, inclusiv analiza impactului modificărilor frecvente ale legislației penale și a extinderii procesului de incriminare a faptelor. Totodată, s-a pus accent pe necesitatea examinării temeiniciei aplicării măsurilor preventive, a respectării garanțiilor procedurale și a modului în care sunt analizate argumentele părții apărării în fiecare caz concret.

În intervenția sa, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea a subliniat că subiectul este unul de maximă importanță pentru Republica Moldova, în contextul angajamentelor asumate la nivel european. El a atras atenția asupra situațiilor în care majoritatea persoanelor reținute sau arestate nu ajung la o finalitate judiciară confirmată de instanțe, ceea ce impune o analiză profundă a mecanismelor existente și a eventualelor disfuncționalități.

„Apare întrebarea: de ce persoana a fost arestată pentru 3–6 luni, dacă instanța, în final, i-a dat câștig de cauză? De ce se întâmplă acest lucru? Este vorba de corupție, de lipsă de profesionalism sau de rea-intenție? Nu știm. Probabil există probleme de sistem care trebuie analizate și corectate. Trebuie identificate cele mai bune soluții pentru ca Republica Moldova să asigure respectarea drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, astfel încât statul să fie unul prietenos cu cetățenii săi, iar CEDO să constate în timp progrese pozitive la acest capitol important”, a menționat Batrîncea.

Participanții au evidențiat impactul social, economic și reputațional al cazurilor în care statul pierde dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și necesitatea umanizării pedepselor și aplicării măsurilor privative de libertate doar în situații strict necesare. În urma audierilor, Comisia va elabora un set de propuneri legislative concrete, menite să consolideze garanțiile drepturilor fundamentale și să întărească statul de drept în Republica Moldova.

Articolul precedentPLDM reacționează la arestarea primarului din Durlești
Articolul următorRepublica Moldova participă la discuții privind dezvoltarea transporturilor și cooperarea regională la Bruxelles

Postari relevante:

  • 680266104_1427431402762136_7155925383178218100_n
    Socialiștii au comemorat victimele catastrofei de la Cernobîl
  • img (15)
    Maia Sandu: Merg la Kyiv pentru discuții cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, și la Cernobîl

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.111)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.358)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (649)
  • Important (8.835)
  • Internațional (147)
  • Justiție (221)
  • Politică (5.027)
  • Social (1.138)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Socialiștii au comemorat victimele catastrofei de la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Maia Sandu: Merg la Kyiv pentru discuții cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, și la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Alexandru Munteanu: Cernobîl nu este doar o tragedie a trecutului. Este un avertisment și o datorie 26 aprilie 2026
  • Ion Ceban anunță licitația pentru modernizarea energetică a grădinițelor din Chișinău 24 aprilie 2026
  • Fiodor Gagauz: Întâlnirea Sandu și Grosu cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei: ce urmează pentru alegerile din Găgăuzia? 24 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Socialiștii au comemorat victimele catastrofei de la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Maia Sandu: Merg la Kyiv pentru discuții cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, și la Cernobîl 26 aprilie 2026
  • Alexandru Munteanu: Cernobîl nu este doar o tragedie a trecutului. Este un avertisment și o datorie 26 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1648)
    • aprilie (330)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate