• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 martie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Greciei, Lina Mendoni

11 (1)

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Republicii Elene, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării culturale dintre cele două țări.

Șefa statului a subliniat rolul culturii ca formă de reziliență pentru societăți, mai ales într-un context regional marcat de multiple provocări, contribuind la protejarea valorilor naționale și la consolidarea coeziunii sociale. Totodată, Maia Sandu a evidențiat că Republica Moldova privește cu interes experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului, un model din care țara noastră are mult de învățat.

Președinta a salutat semnarea Memorandumului de cooperare dintre ministerele de resort din cele două state, care va crea noi oportunități de colaborare în domenii precum protejarea patrimoniului, schimburile culturale și dezvoltarea proiectelor comune. Grecia rămâne un partener important pentru Republica Moldova, atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în multiple alte sectoare de interes bilateral.

Articolul precedentParlamentul se întrunește în ședință plenară vineri, 20 martie
Articolul următorPSDE: Guvernul cere austeritate instituțiilor publice, dar majorează cu 16 milioane de lei cheltuielile pentru Cancelaria de Stat

Postari relevante:

  • belous
    Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic”
  • 825328916_122131068818951522_6732210405691782265_n
    Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.576)
  • Bloguri (404)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (845)
  • Important (11.320)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.992)
  • Social (1.721)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic” 28 septembrie 2026
  • Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte 28 septembrie 2026
  • Alexandr Stoianoglo: Am încheiat colectarea semnăturilor și le-am depus la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei 28 septembrie 2026
  • PNM propune două soluții pentru atenuarea șocurilor tarifare 28 septembrie 2026
  • Liderul PSRM: Astăzi, sarcina opoziției este să se unească și să obțină alegeri anticipate anul viitor 28 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ministrul Finanțelor anunță discuții cu cei din domeniul construcțiilor despre munca ilegală și salariile „în plic” 28 septembrie 2026
  • Partidul „Dreptatea Naţională”, constituit: Iulian David a fost ales în funcţia de preşedinte 28 septembrie 2026
  • Alexandr Stoianoglo: Am încheiat colectarea semnăturilor și le-am depus la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei 28 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4136)
    • septembrie (435)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate