• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 martie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Mihai Popșoi a discutat la Trieste cu omologul său italian, Antonio Tajani

whatsapp_image_2026-03-17_at_15.53.21

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și al cooperării internaționale al Italiei, Antonio Tajani.

În cadrul discuțiilor au fost abordate evoluțiile recente ale relației bilaterale și progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

Vicepremierul Mihai Popșoi a mulțumit pentru sprijinul constant acordat de Italia în susținerea parcursului european al Republicii Moldova, precum și pentru contribuția la consolidarea rezilienței instituționale și implementarea reformelor. În acest context, a fost salutată deschiderea, la data de 12 iunie 2025, a biroului Agenției Italiene pentru Cooperare și Dezvoltare (AICS) la Chișinău, care va consolida cooperarea pentru dezvoltare dintre cele două state.

Cei doi miniștri au remarcat nivelul avansat al dialogului politic bilateral și rezultatele concrete obținute recent în beneficiul cetățenilor celor două state, inclusiv intrarea în vigoare a Acordului bilateral privind protecția socială la 1 septembrie 2025 și aplicarea noii redacții a Acordului privind conversiunea permiselor de conducere, începând cu 8 noiembrie 2025.

Italia rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Republicii Moldova și al patrulea cel mai mare investitor. Actualmente, aproximativ 1.100 de companii italiene activează pe piața moldovenească. În acest context, discuțiile au vizat și avansarea procesului de încheiere a Acordului privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor, care va facilita accesul noilor investitori și va contribui la consolidarea cooperării economice bilaterale.

Totodată, ministrul Mihai Popșoi a adresat o invitație omologului său italian de a participa la Sesiunea ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, programată pentru 14-15 mai 2026, eveniment organizat în contextul exercitării de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Articolul precedentPeste 50 de delegații oficiale din Europa vin la Chișinău în cadrul Conferinței la nivel înalt privind drepturile sociale și semnarea Cartei Sociale Europene
Articolul următorLiderul PSRM s-a întâlnit cu reprezentanții Biroului de Cooperare al Elveției

Postari relevante:

  • 772394156_1051946850577513_1276046830099867973_n
    Wizz Air lansează două rute noi de pe Aeroportul Chișinău: Brașov și Valencia
  • 3 (2)
    Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.881)
  • Bloguri (392)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (472)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.618)
  • Internațional (147)
  • Justiție (288)
  • Politică (6.389)
  • Social (1.546)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Wizz Air lansează două rute noi de pe Aeroportul Chișinău: Brașov și Valencia 11 august 2026
  • Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei 11 august 2026
  • Curse gratuite cu autocarul spre Aeroport pentru pasagerii care ajung cu trenul la Chișinău 11 august 2026
  • Petr Vlah: Ultimele modificări legislative ce ţin de Găgăuzia mă duc anume la concluzia că limba română e folosit ca instrument de luptă politică 11 august 2026
  • Ministerul Finanțelor continuă dialogul privind politica fiscală cu reprezentanții sectorului agricol 11 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Wizz Air lansează două rute noi de pe Aeroportul Chișinău: Brașov și Valencia 11 august 2026
  • Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei 11 august 2026
  • Curse gratuite cu autocarul spre Aeroport pentru pasagerii care ajung cu trenul la Chișinău 11 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3434)
    • august (133)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate