• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
27 martie 2026 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu, la Adunarea Generală a Judecătorilor: Oamenii vor ca legea să stea în capul mesei

download (44) (1)

Șefa statului, Maia Sandu, a participat astăzi la Adunarea Generală a Judecătorilor. În mesajul său, Președinta a vorbit despre evoluțiile din justiție, menționând progresele din ultimii ani, care se reflectă atât în creșterea încrederii cetățenilor, cât și în evaluările Comisiei Europene. În context, șefa statului s-a referit la rolul magistraților integri în realizarea acestor schimbări. „Aceste rezultate, încă plăpânde dar valoroase, se datorează în mare parte muncii oamenilor onești și dedicați din sistem”, a remarcat Maia Sandu. 

Totodată, Președinta a abordat nevoia continuării reformei și a indicat direcțiile în care sunt necesare acțiuni suplimentare. „Este încă destul de muncă până ca întreg sistemul judiciar să fie cuprins de spiritul dreptății”, a accentuat șefa statului, punctând prioritatea măsurilor ce țin de evaluarea integrității,  managementul instanțelor, unificarea practicii judiciare și formarea profesională.

Maia Sandu a reiterat că de modul în care este dusă la capăt reforma justiției depinde avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. „Cea mai importantă reformă pentru integrarea europeană a Republicii Moldova este reforma justiției”, a declarat Președinta.

Șefa statului a subliniat însă că de schimbările în justiție trebuie să beneficieze, în primul rând, cetățenii. „Reforma justiției nu o facem pentru că ne-o cere Uniunea Europeană, ci pentru că oamenii din țara noastră vor ca legea să stea în capul mesei, vor ca atunci când își caută dreptatea în instanță să aibă încredere că o vor găsi”, a spus Președinta.

Discursul integral al Președintei Maia Sandu poate fi accesat aici.

Articolul precedent(VIDEO) Ion Ceban a mulțumit elevilor și profesorilor pentru implicarea în salubrizarea școlilor din Chișinău
Articolul următorRepublica Moldova acoperă integral necesarul de energie electrică în vârful de consum

Postari relevante:

  • ed874d09-b2e8-45cd-9207-aece113364c4
    Ion Ceban: Complexul Memorial „Eternitate” este în pregătire pentru 9 mai
  • 1_158
    Mihai Popşoi: Japonia este un partener de încredere al Republicii Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.223)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (454)
  • Geopolitică (665)
  • Important (8.946)
  • Internațional (147)
  • Justiție (227)
  • Politică (5.111)
  • Social (1.165)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Ion Ceban: Complexul Memorial „Eternitate” este în pregătire pentru 9 mai 3 mai 2026
  • Mihai Popşoi: Japonia este un partener de încredere al Republicii Moldova 3 mai 2026
  • Maia Sandu a primit delegația japoneză condusă de Ministrul Afacerilor Interne și Comunicațiilor, Hayashi Yoshimasa 2 mai 2026
  • CEC a anulat înregistrarea candidatului PP „Democrația Acasă” la funcția de primar al municipiului Orhei 2 mai 2026
  • Peste 7500 de persoane au fost ajutate să se angajeze în câmpul muncii în primele 4 luni ale anului 2 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban: Complexul Memorial „Eternitate” este în pregătire pentru 9 mai 3 mai 2026
  • Mihai Popşoi: Japonia este un partener de încredere al Republicii Moldova 3 mai 2026
  • Maia Sandu a primit delegația japoneză condusă de Ministrul Afacerilor Interne și Comunicațiilor, Hayashi Yoshimasa 2 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (1760)
    • mai (7)
    • aprilie (435)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate