• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
29 aprilie 2026 În Actual, Important, Politică

Soluții pentru creșterea lichidității pe piața energiei electrice, prezentate de Ministerul Energiei

681680246_954706020888376_6656006820161227239_n

Ministerul Energiei a organizat marți, 28 aprilie, un atelier de lucru tehnic dedicat prezentării oportunităților de tranzacționare pe platformele administrate de Operatorul Pieței de Energie din Moldova (OPEM), reunind producători, agregatori, furnizori, traderi și alți actori relevanți din sectorul energetic. Evenimentul a avut drept obiectiv promovarea utilizării piețelor organizate pe termen scurt – Piața pentru Ziua Următoare (PZU) și Piața Intrazilnică (PI) – și a pus un accent deosebit pe soluțiile propuse de Minister pentru facilitarea tranziției treptate de la contracte bilaterale negociate direct, în special ale producătorilor de energie regenerabilă, către aceste mecanisme transparente și competitive.

În cadrul discuțiilor, Ministerul Energiei a subliniat că dezvoltarea unei piețe angro funcționale și lichide presupune redirecționarea graduală a unor cantități de energie electrică produse local către piețele organizate, în special din surse regenerabile. Această schimbare este esențială pentru crearea unui mecanism concurențial și transparent de formare a prețului, în condițiile în care dependența de contracte bilaterale și de un număr limitat de contrapărți limitează eficiența pieței. Participarea pe PZU și PPZ permite producătorilor să își diversifice portofoliul comercial, să valorifice mai bine energia produsă și să reducă costurile asociate dezechilibrelor, oferind totodată un cadru competitiv și deschis tuturor participanților.

În acest context, Ministerul a prezentat un set coerent de măsuri menite să crească lichiditatea și să consolideze formarea unui preț de referință robust. Printre acestea se numără introducerea obligației ca Energocom, având obligația de serviciu public privind asigurarea securității aprovizionării, să achiziționeze o cotă anumită  din necesarul de energie de pe piețele organizate, precum și extinderea acestei obligații, începând cu anul 2027 către alți furnizori ai serviciului universal și de ultimă opțiune. În paralel, autoritățile propun implementarea unor mecanisme temporare de tip market-making și a unor obligații minime de ofertare, precum și introducerea unor instrumente de gestionare a volatilității, menite să prevină formarea unor prețuri excesive. De asemenea, a fost evidențiată importanța accelerării procesului de cuplare a pieței din Republica Moldova cu piața din România, ca parte a integrării în piața energetică europeană.

Respectarea acestor măsuri și monitorizarea comportamentului participanților la piață vor fi asigurate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care își va consolida rolul de supraveghere pentru prevenirea abuzurilor și a practicilor de manipulare a pieței.

Pe lângă măsurile orientate spre creșterea lichidității, Ministerul Energiei a prezentat și soluții pentru depășirea constrângerilor structurale ale sistemului electroenergetic. Acestea vizează stimularea investițiilor în noi capacități de producere, în special din surse regenerabile, cu condiția ca acestea să fie dezvoltate în zonele cu potențial de consum, după cum sunt zonele industriale.

Suplimentar, a fost pusă în discuție necesitatea  dezvoltării capacităților de stocare, promovarea eficienței energetice pentru reducerea presiunii asupra sistemului, precum și extinderea interconexiunilor și optimizarea utilizării rețelelor electrice de transport și distribuție. În același timp, creșterea flexibilității sistemului rămâne o prioritate, prin dezvoltarea capacităților de echilibrare, încurajarea consumului dispecerizabil și operaționalizarea mecanismelor de agregare.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că „lichiditatea scăzută nu permite crearea semnalelor de preț robuste, ceea ce afectează atât eficiența alocării resurselor, cât și deciziile de investiții pe termen mediu și lung – de exemplu pentru atragerea investițiilor în capacitățile de stocare”.

“Această situație se transmite în lanț către consumatorii finali, prin oferte mai puțin competitive, o comparabilitate redusă a produselor de furnizare și o mobilitate limitată a consumatorilor pe piața concurențială. Întârzierile în implementarea reformelor de piață afectează procesul de cuplare a pieței de energie electrică a Republicii Moldova cu cea din România și, pe termen lung, integrarea deplină în piața internă a Uniunii Europene”, a spus Dorin Junghietu.

Ministrul Energiei a menționat că statul, prin politicile promovate, încurajează investițiile în instalațiile de stocare, în acest context, este permisă amplasarea acestora pe terenurile agricole, iar importul urmează a fi scutit de taxe. De asemenea, prin noile reglementări privind racordarea urmează a fi clarificată tarifarea procesului de încărcare/descărcare astfel încât să fie evitată dubla taxare.

Ministerul a reiterat și importanța continuării reformelor instituționale, inclusiv ajustarea treptată a obligației de serviciu public aplicate Energocom, în paralel cu desemnarea, până la 8 iulie 2026, a furnizorilor de serviciu universal și de ultimă opțiune prin proceduri competitive organizate de ANRE. În perspectiva liberalizării complete a pieței pentru consumatorii noncasnici mari și mijlocii, prevăzută pentru 1 ianuarie 2027, autoritățile consideră necesară și standardizarea ofertelor comerciale, inclusiv introducerea contractelor pe durată determinată și la preț fix, pentru a asigura transparență și comparabilitate.

Autoritățile au subliniat că dezvoltarea unei piețe angro lichide, transparente și competitive va aduce beneficii concrete pentru întregul sector electroenergetic. Producătorii vor putea maximiza valoarea energiei vândute, furnizorii vor avea acces la semnale de preț clare și relevante, iar consumatorii finali vor beneficia de o competiție reală și de prețuri de piață. Ministerul Energiei va continua dialogul cu toți actorii din sector pentru implementarea acestor măsuri și pentru accelerarea integrării pieței energetice naționale în piața europeană.

Articolul precedentAlexandru Munteanu a avut, la Dubrovnik, o întrevedere cu Ambasadoarea SUA în Croația, Nicole McGraw
Articolul următorComisia pentru integrare europeană, în vizită la Soroca în cadrul campaniei „Europa la tine acasă”

Postari relevante:

  • irina vlah (2)
    Scrisoare deschisă către șeful Guvernului. Irina Vlah atenționează: Un flux masiv de muncitori străini acoperă deficitul de forță de muncă din Moldova...
  • 689477913_959619467063698_3981247322856712576_n
    Dorin Junghietu – întrevederi bilaterale la Bruxelles cu directorul pentru vecinătate și extindere și Ambasadorul SUA în UE

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.257)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (455)
  • Geopolitică (675)
  • Important (8.980)
  • Internațional (147)
  • Justiție (228)
  • Politică (5.139)
  • Social (1.170)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Scrisoare deschisă către șeful Guvernului. Irina Vlah atenționează: Un flux masiv de muncitori străini acoperă deficitul de forță de muncă din Moldova… 5 mai 2026
  • Dorin Junghietu – întrevederi bilaterale la Bruxelles cu directorul pentru vecinătate și extindere și Ambasadorul SUA în UE 5 mai 2026
  • Ministerul Finanțelor lansează mecanismul de subscriere continuă la VMS pentru persoanele fizice 5 mai 2026
  • Vlad Batrîncea și Ecaterina Iacobceac s-au întâlnit cu locuitorii din Taraclia 5 mai 2026
  • Petr Vlah: De fiecare dată când au existat „ameninţări externe”, găgăuzii au uitat de rivalităţi, disensiuni şi au făcut front comun în numele interesului comun 5 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Scrisoare deschisă către șeful Guvernului. Irina Vlah atenționează: Un flux masiv de muncitori străini acoperă deficitul de forță de muncă din Moldova… 5 mai 2026
  • Dorin Junghietu – întrevederi bilaterale la Bruxelles cu directorul pentru vecinătate și extindere și Ambasadorul SUA în UE 5 mai 2026
  • Ministerul Finanțelor lansează mecanismul de subscriere continuă la VMS pentru persoanele fizice 5 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (1794)
    • mai (41)
    • aprilie (435)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate