• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
29 aprilie 2026 În Actual, Important, Politică

Alexandru Munteanu, în discuții cu Christian Stocker, Cancelarul Federal al Austriei

10

Consolidarea cooperării moldo-austriece, sprijinul Austriei pentru parcursul european al Republicii Moldova și valorificarea potențialului economic dintre cele două state au fost principalele subiecte discutate la întrevederea Prim-ministrului Alexandru Munteanu cu Cancelarul Federal al Austriei, Christian Stocker, la Dubrovnik.

Șeful Executivului a apreciat sprijinul constant oferit de Austria în procesul de modernizare a Republicii Moldova, inclusiv prin proiecte concrete care îmbunătățesc viața oamenilor.

În prezent, cu ajutorul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, în țara noastră sunt implementate proiecte în valoare de peste 32 de milioane de euro, în domenii precum educația, agricultura, reziliența climatică și modernizarea infrastructurii locale. Totodată, sunt susținute proiecte orientate spre îmbunătățirea condițiilor de trai prin acces la apă și sanitație. La Edineț, este în construcție o nouă stație de tratare a apei, de care vor beneficia aproximativ 26.000 de cetățeni.

Oficialii au discutat și despre cooperarea în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, inclusiv prin schimb de expertiză și sprijin pentru reformele-cheie. Un alt subiect a vizat dezvoltarea relațiilor economice. Părțile au subliniat interesul pentru sporirea investițiilor, extinderea schimburilor comerciale și consolidarea cooperării sectoriale, inclusiv în domeniul energiei regenerabile și infrastructurii.

Articolul precedentValeriu Chiveri – discuții pe marginea politicilor de reintegrare a țării în cadrul Comisiei parlamentare speciale
Articolul următorAndrei Pavaloi: Investiție record în viitorul a 31.000 de elevi din Chișinău prin grupele cu program prelungit

Postari relevante:

  • cna
    Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice
  • img (5)
    PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.841)
  • Bloguri (391)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (472)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.577)
  • Internațional (147)
  • Justiție (287)
  • Politică (6.358)
  • Social (1.529)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice 7 august 2026
  • PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică 7 august 2026
  • Inițiativa PSRM pentru diaspora. Vlad Batrîncea: Vor putea aduce în țară până la 125 mii euro, fără obligația de a demonstra proveniența 7 august 2026
  • BNM a transferat aproape un miliard de lei, jumătate din profitul pe anul trecut, la bugetul de stat 7 august 2026
  • Parlamentul a instituit un șir de măsuri pentru utilizarea eficientă a energiei electrice 7 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice 7 august 2026
  • PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică 7 august 2026
  • Inițiativa PSRM pentru diaspora. Vlad Batrîncea: Vor putea aduce în țară până la 125 mii euro, fără obligația de a demonstra proveniența 7 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3393)
    • august (92)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate