• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
5 mai 2026 În Actual, Important, Social

Reducerea vulnerabilităților față de traficul de persoane, discutată în cadrul unei ședințe de coordonare între instituții publice și parteneri

imag-1-600x400

În cadrul ședinței de coordonare a proiectului „Reducerea vulnerabilităților la nivel comunitar față de traficul de persoane în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA, Oficiul pentru Monitorizarea și Combaterea Traficului de Persoane (J/TiP), în parteneriat cu Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrație în Republica Moldova, au fost examinate progresele înregistrate și prioritățile pentru perioada următoare în domeniul combaterii traficului de persoane.

Ședința a permis o evaluare integrată a rezultatelor pentru perioada 2025 – începutul anului 2026, cu accent pe impactul intervențiilor asupra beneficiarilor și pe eficiența mecanismelor de suport. Rezultatele indică o dezvoltare a sistemului de asistență pentru victime, facilitarea accesului la servicii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și îmbunătățirea capacităților de intervenție ale specialiștilor implicați.

Pe parcursul anului 2025, adăposturile pentru victimele traficului de ființe umane au oferit servicii specializate pentru 49 de persoane, ceea ce reflectă atât progrese instituționale, cât și schimbări reale în viața beneficiarilor.

Printre principalele progrese se numără: creșterea accesibilității serviciilor pentru victime; consolidarea capacităților profesioniștilor prin organizarea a peste 50 de instruiri (circa 2000 de participări, inclusiv 973 de asistenți sociali); îmbunătățirea cadrului normativ și dezvoltarea serviciilor specializate (Serviciul de asistență și protecție a victimelor și prezumatelor victime ale traficului de ființe umane); intensificarea activităților de prevenire și informare la nivel național și local; consolidarea intervențiilor specialiștilor prin implicarea unei echipe de consultanți, care a oferit suport pentru 43 de beneficiari – victime ale traficului de ființe umane sau persoane aflate în risc de exploatare.

Totodată, în cadrul ședinței au fost identificate provocările și necesitățile de fortificare, printre care: îmbunătățirea identificării timpurii a victimelor; fortificarea serviciilor de asistență și suport; definitivarea sistemului de management de caz, cu includerea aspectelor specifice gestionării unui caz de trafic; continuarea formărilor profesioniștilor, inclusiv prin fortificarea abordării multidisciplinare; ajustarea cursului de instruire la distanță privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost reprezentat de Secretara de Stat, Felicia Bechtoldt, care a subliniat că această ședință a oferit o bună oportunitate de a alinia instituțiile și partenerii în jurul unor obiective comune.

„Ministerul Muncii și Protecției Sociale adresează mulțumiri Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, prin Oficiul pentru Monitorizarea și Combaterea Traficului de Persoane (J/TiP), Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova și Misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație în Republica Moldova pentru sprijinul constant și contribuția semnificativă la implementarea proiectului.”, a menționat Felicia Bechtoldt.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Cancelariei de Stat, prestatori de servicii și organizații ale societății civile, constituind un cadru de coordonare interinstituțională pentru evaluarea rezultatelor și consolidarea intervențiilor în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane.

Articolul precedentCandidatul PCRM, exclus din cursa pentru Primăria Orhei
Articolul următorEchipa de management a companiei „Turboenergy Power” din România și Republica Moldova a beneficiat de o sesiune de instruire în leadership, susținută de Florin Ioniță

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate