• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 mai 2026 În Actual, Important, Politică

10 mai – termenul limită de depunere a cererilor pentru acreditarea observatorilor în cadrul alegerilor locale noi și referendumurilor locale din 17 mai 2026

cec2

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că pe 10 mai 2026 se încheie perioada de depunere a cererilor pentru solicitarea acreditării observatorilor pentru monitorizarea alegerilor locale noi și referendumurilor locale din 17 mai 2026.

Menționăm, că în cazul asociațiilor obștești/organizațiilor neguvernamentale din țară sau din străinătate solicitarea acreditării observatorilor poate fi înaintată doar dacă în statutul lor sau în alte acte interne ale acestora se prevede desfășurarea misiunilor de observare a alegerilor și/sau realizarea activităților în domeniul apărării drepturilor omului sau a valorilor democratice, promovarea democrației participative și/sau intereselor unor categorii de cetățeni. Aceste entități trebuie să aibă un organ permanent de conducere, reprezentanți autorizați și mecanisme pentru comunicare cu aceștia.

Cererile de acreditare a observatorilor naționali se examinează în termen de cel mult 5 zile de la depunerea dosarului complet, iar a celor internaționali în termen de cel mult 10 zile.

Amintim că, pe 17 mai 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satul Costești și comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satul Mașcăuți, raionul Criuleni, comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești, orașul Taraclia, raionul Taraclia, municipiul Orhei, raionul Orhei, satul Topala, raionul Cimișlia, satul Copceac, UTA Găgăuzia, satul Plop, raionul Dondușeni și comuna Frumușica, raionul Florești.

În aceeași zi vor fi organizate și referendumuri locale privind revocarea primarului din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia și comuna Sadîc, raionul Cantemir.

Articolul precedentIgor Dodon cere Guvernului măsuri pentru menținerea prețurilor sub control
Articolul următor(VIDEO) Ion Ceban a deschis strada Corobceanu și cere deputaților să voteze Legea parcărilor

Postari relevante:

  • ceban ion
    Ion Ceban: 4 zone de siguranță au fost făcute la Stația de Captare a Ape
  • 1 (5)
    Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” ambasadorului Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn, la încheierea mandatului

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.778)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (470)
  • Geopolitică (808)
  • Important (10.508)
  • Internațional (147)
  • Justiție (285)
  • Politică (6.310)
  • Social (1.511)
  • Uncategorized @ro (27)

Articole recente

  • Ion Ceban: 4 zone de siguranță au fost făcute la Stația de Captare a Ape 4 august 2026
  • Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” ambasadorului Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn, la încheierea mandatului 4 august 2026
  • De ce reforma fiscală trebuie tratată în contextul general al provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri      4 august 2026
  • O femeie și doi foști polițiști de frontieră – reținuți în dosarul migrației ilegale a 400 de ucraineni apți de luptă 4 august 2026
  • Sprijinul Republicii Moldova, reafirmat la Kyiv de ministrul Mihai Popșoi la Reuniunea anuală a diplomației ucrainene 4 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban: 4 zone de siguranță au fost făcute la Stația de Captare a Ape 4 august 2026
  • Maia Sandu i-a conferit „Ordinul Onoarei” ambasadorului Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn, la încheierea mandatului 4 august 2026
  • De ce reforma fiscală trebuie tratată în contextul general al provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri      4 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3323)
    • august (22)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate