• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 mai 2026 În Actual, Important, Politică

Deputații MAN solicită eliberarea avizului Guvernului și examinarea în plen a proiectului de lege privind parcările

man

Deputații Partidului Mișcarea Alternativa Națională solicită Guvernului să elibereze, în regim de urgență, avizul necesar pentru proiectul de lege privind administrarea și funcționarea parcărilor în Republica Moldova, elaborat de Partidul MAN, precum și includerea inițiativei pe ordinea de zi a Parlamentului.

Potrivit deputaților MAN, inițiativa legislativă așteaptă deja de cinci luni avizul Guvernului, iar lipsa acestui document blochează examinarea proiectului în procedură parlamentară. Deputații MAN consideră că guvernarea PAS tergiversează intenționat avizarea proiectului, demonstrând lipsă de voință politică în soluționarea problemei parcărilor care afectează zilnic cetățenii și orașele din Moldova.

„Atragem atenția că au trecut deja cinci luni de când așteptăm avizul Guvernului pe marginea acestei inițiative legislative. Fără acest aviz, procedura parlamentară nu poate continua. Proiectul nu poate fi examinat în comisiile permanente și nu poate fi dezbătut în plenul Parlamentului. Am solicitat de mai multe ori includerea proiectului pe ordinea de zi, inclusiv astăzi, însă, din păcate, solicitarea nu a fost acceptată”, a declarat deputata Olga Ursu.

Proiectul are drept scop reglementarea domeniului parcărilor, stabilirea unor reguli clare pentru organizarea, administrarea și funcționarea acestora, precum și pentru modul în care autoritățile publice locale pot gestiona parcările, colecta plățile și aplica sancțiuni, după modele aplicate în statele europene. Deputații MAN susțin că lipsa unor norme clare generează ambuteiaje, haos, abuzuri și dificultăți atât pentru șoferi, cât și pentru autoritățile publice locale.

„Acest proiect nu vizează doar soluționarea problemei parcărilor din Chișinău, ci și reglementarea acestui domeniu la nivelul întregii țări. Este nevoie de reguli clare pentru ca orașele să se poată dezvolta, mobilitatea oamenilor să fie mai bine organizată, ambuteiajele să fie reduse, iar circulația în centrele urbane să fie civilizată, așa cum se întâmplă în Europa”, a declarat deputatul MAN, Vartanean Gaik.

Deputații MAN cer Guvernului și majorității parlamentare să deblocheze cât mai rapid examinarea inițiativei, astfel încât Republica Moldova să aibă reguli clare, moderne și civilizate în domeniul parcărilor.

Articolul precedentAlexandru Munteanu – întrevedere cu echipa de experți a FMI
Articolul următorMaia Sandu a primit la Chișinău reprezentanții statelor membre UE responsabili de extindere

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate