• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
21 mai 2026 În Actual, Important, Politică

Deciziile CSE vor fi supuse controlului parlamentar. Proiectul a fost votat în prima lectură

R3_15109-scaled

Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), iar durata stării de urgență va deveni mai flexibilă. Aceste prevederi se regăsesc în proiectul de modificare a Legii privind managementul situațiilor de criză, votat la ședința plenară de astăzi în prima lectură.

Documentul stabilește competențele comisiilor parlamentare de specialitate, în special ale Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, care vor putea examina în orice moment dispozițiile cu caracter executoriu emise de CSE în timpul situațiilor de criză. În baza acestor analize, comisiile vor elabora rapoarte ce vor fi prezentate Parlamentului pentru aprobare, iar ulterior legislativul va putea propune Guvernului modificarea sau abrogarea totală ori parțială a acestor acte.

Mecanismul de control parlamentar obligă CSE să transmită Parlamentului, în termen de 72 de ore, toate actele, restricțiile și măsurile adoptate de autoritățile executive și instituțiile competente. Comisiile parlamentare vor avea dreptul să verifice oricând legalitatea, necesitatea, proporționalitatea și caracterul temporar al acestor măsuri.

După încetarea stării de urgență, Guvernul va fi obligat să prezinte Parlamentului un raport detaliat privind măsurile aplicate, impactul acestora și evaluarea situației la momentul încetării regimului excepțional.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în urma recomandărilor Comisiei Europene din Raportul de extindere pentru anul 2025. Autorii consideră că modificările propuse vor contribui la creșterea transparenței decizionale și la consolidarea controlului parlamentar, asigurând totodată respectarea drepturilor și libertăților fundamentale în gestionarea situațiilor excepționale.

Proiectul mai prevede reducerea duratei stării de alertă de la 60 la 30 de zile, precum și flexibilizarea duratei stării de urgență prin stabilirea unui interval cuprins între 30 și 90 de zile.

În lectura a doua, proiectul va fi comasat cu inițiativa deputatului Ion Chicu, votată în prima lectură la ședința plenară din 14 mai, care prevede instituirea stării de urgență pentru o perioadă de până la 60 de zile. Durata finală va fi stabilită după audierile publice organizate înaintea examinării proiectului integrat în lectura a doua.

Articolul precedentCooperarea moldo-japoneză, discutată la MAE: Japonia reconfirmă sprijinul pentru Republica Moldova
Articolul următorPlatformele web ale CEC și CICDE, evaluate din perspectiva accesibilității pentru persoanele cu deficiențe de vedere

Postari relevante:

  • cec2
    Platformele web ale CEC și CICDE, evaluate din perspectiva accesibilității pentru persoanele cu deficiențe de vedere
  • 702612476_1277896984520439_1974290934620521508_n
    Cooperarea moldo-japoneză, discutată la MAE: Japonia reconfirmă sprijinul pentru Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.575)
  • Bloguri (366)
  • Breaking (1.360)
  • Economie (459)
  • Geopolitică (699)
  • Important (9.298)
  • Internațional (147)
  • Justiție (241)
  • Politică (5.374)
  • Social (1.243)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Platformele web ale CEC și CICDE, evaluate din perspectiva accesibilității pentru persoanele cu deficiențe de vedere 21 mai 2026
  • Deciziile CSE vor fi supuse controlului parlamentar. Proiectul a fost votat în prima lectură 21 mai 2026
  • Cooperarea moldo-japoneză, discutată la MAE: Japonia reconfirmă sprijinul pentru Republica Moldova 21 mai 2026
  • Opoziția parlamentară a părăsit ședința plenară în semn de protest față de cenzură 21 mai 2026
  • Progresele înregistrate de Moldova pe Clusterele 4 și 5 discutate în cadrul COELA 21 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Platformele web ale CEC și CICDE, evaluate din perspectiva accesibilității pentru persoanele cu deficiențe de vedere 21 mai 2026
  • Deciziile CSE vor fi supuse controlului parlamentar. Proiectul a fost votat în prima lectură 21 mai 2026
  • Cooperarea moldo-japoneză, discutată la MAE: Japonia reconfirmă sprijinul pentru Republica Moldova 21 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (2112)
    • mai (358)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate