• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 mai 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Social

Delegația IGP a participat la cea de-a 53-a Conferință Regională Europeană INTERPOL

3 (2)

Delegația Inspectoratului General al Poliției a participat la cea de-a 53-a Conferință Regională Europeană INTERPOL, desfășurată în Toledo, Regatul Spaniei. Evenimentul a reunit peste 140 de conducători ai instituțiilor de aplicare a legii din Europa și alte regiuni, având drept obiectiv consolidarea cooperării internaționale în combaterea criminalității organizate transfrontaliere.

Principalele teme ale conferinței au vizat identificarea provocărilor comune în materie de criminalitate care depășesc frontierele naționale, elaborarea unor soluții adaptate nevoilor regionale, precum și dezvoltarea unor planuri de acțiuni comune menite să consolideze capacitățile operaționale ale statelor membre INTERPOL.

Secretarul General al INTERPOL, Valdecy Urquiza a apreciat Republica Moldova pentru implementarea rapidă a noului sistem securizat de comunicații NEXUS, menționând că, prin intermediul Biroului Central Național INTERPOL Chișinău, țara noastră se numără printre primele state membre care utilizează această platformă modernă de comunicare.

Conferința a inclus, de asemenea, alegerea membrilor Comitetului European INTERPOL, structură responsabilă de promovarea cooperării polițienești la nivel regional și de coordonarea inițiativelor comune în domeniul securității.

Articolul precedentEx-președintele României, Traian Băsescu, și-a redobândit cetățenia Republicii Moldova
Articolul următorDeputații PSRM acuză guvernarea de tentative de control asupra educației

Postari relevante:

  • agos5
    AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm”
  • găgăuzia gagauzia
    CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.335)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.077)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.778)
  • Social (1.669)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm” 13 septembrie 2026
  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • AGOS Green SRL, la 27 de ani: „Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm” 13 septembrie 2026
  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3893)
    • septembrie (192)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate