• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 iunie 2026 În Actual, Important, Justiție, Social

Condamnare definitivă într-o cauză complexă privind omorul unui copil minor, răpire și viol

procuratura_0

Procuratura Generală informează că a devenit definitivă condamnarea la 25 de ani de închisoare pronunțată într-o cauză privind omorul unui copil de 10 luni, răpirea mamei acestuia și agresarea ei sexuală, fapte comise în februarie 2010 în raionul Telenești.

Prin decizia din 28 mai 2026, Curtea de Apel Nord a respins apelurile formulate de apărare și a menținut integral sentința pronunțată de Judecătoria Orhei, sediul Central.

Cauza se referă la decesul unui copil de doar 10 luni și la infracțiunile comise asupra mamei acestuia, care era minoră la momentul faptelor. Deși imediat după producerea evenimentelor au fost inițiate investigații, circumstanțele reale ale cauzei nu au fost pe deplin elucidate, iar persoana vinovată de comiterea infracțiunilor nu a fost trasă la răspundere penală.

În anul 2024, în urma apariției unor informații și probe noi, Procuratura Generală a inițiat verificări ample privind circumstanțele în care a fost investigată cauza. Acestea au presupus verificarea materialelor acumulate anterior, administrarea de noi probe, audierea mai multor martori și desfășurarea unor acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.

În urma cercetării judecătorești, instanța a constatat că autorul a provocat intenționat decesul copilului prin acte de violență, iar ulterior a lipsit ilegal de libertate mama minorului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite. Aceste concluzii au fost confirmate integral și de Curtea de Apel Nord.

Această hotărâre reprezintă rezultatul unui proces complex de stabilire a adevărului și de tragere la răspundere a autorului unor infracțiuni de o gravitate excepțională, demonstrând că timpul scurs nu poate constitui un obstacol în calea înfăptuirii justiției.

Procuratura Generală apreciază efortul comun al procurorilor, ofițerilor de investigație și al tuturor instituțiilor implicate în investigarea cauzei și reafirmă angajamentul de a interveni ori de câte ori apar date noi care pun la îndoială legalitatea și temeinicia unor soluții adoptate anterior.

Articolul precedentMedic din Edineț, reținut într-un dosar de corupție privind obținerea statutului de inapt pentru serviciul militar
Articolul următorAu fost lansate pregătirile pentru deschiderea oficială a Clusterului 1 în negocierile de aderare a Republicii Moldova și Ucraina la UE

Postari relevante:

  • DSCN0652
    Ambasadorul Japoniei, în vizită la CNA: Moldova și Japonia își intensifică parteneriatul pentru combaterea corupției și recuperarea bunurilor infracționale
  • radu marian
    Parlamentul va desfășura audieri publice pe subiectul fraudelor financiare online și telefonice

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.776)
  • Bloguri (372)
  • Breaking (1.361)
  • Economie (461)
  • Geopolitică (726)
  • Important (9.502)
  • Internațional (147)
  • Justiție (251)
  • Politică (5.530)
  • Social (1.292)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Ambasadorul Japoniei, în vizită la CNA: Moldova și Japonia își intensifică parteneriatul pentru combaterea corupției și recuperarea bunurilor infracționale 4 iunie 2026
  • Parlamentul va desfășura audieri publice pe subiectul fraudelor financiare online și telefonice 4 iunie 2026
  • Vlad Batrîncea: Este necesar un dialog real și permanent cu opoziția și societatea civilă din Republica Moldova 4 iunie 2026
  • Marta Kos a participat la deschiderea primei Conferințe de Investiții Uniunea Europeană-Republica Moldova 4 iunie 2026
  • PLDM: Susținem integrarea europeană, dar nu acceptăm transformarea acestui proces într-un instrument de propagandă politică sau într-un monopol de partid 4 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ambasadorul Japoniei, în vizită la CNA: Moldova și Japonia își intensifică parteneriatul pentru combaterea corupției și recuperarea bunurilor infracționale 4 iunie 2026
  • Parlamentul va desfășura audieri publice pe subiectul fraudelor financiare online și telefonice 4 iunie 2026
  • Vlad Batrîncea: Este necesar un dialog real și permanent cu opoziția și societatea civilă din Republica Moldova 4 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2317)
    • iunie (80)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate