• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 iunie 2026 În Actual, Important, Politică

Ion Ceban: începerea negocierilor trebuie să determine guvernarea Republicii Moldova să trateze cu maximă responsabilitate criteriile de la Copenhaga

ceban

Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN) și primarul capitalei, a constatat că Marta Kos, Comisar european pentru extindere, a anunțat astăzi că primul capitol de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană urmează să fie deschis la mijlocul lunii iunie și a spus că „acesta este un pas important pentru Republica Moldova”, dar, totodată, „trebuie să recunoaștem că, în prezent, suntem departe de a întruni criteriile de la Copenhaga, care prevăd: stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, precum și respectarea și protejarea minorităților, o economie de piață funcțională, capacitatea de a implementa în mod eficient normele, standardele și politicile care constituie legislația UE și multe altele”.

Potrivit liderului politic, începerea negocierilor trebuie să determine guvernarea Republicii Moldova să trateze cu maximă responsabilitate criteriile de la Copenhaga și să înceapă, în sfârșit, să acționeze concret pentru a asigura democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului, implementarea reformelor autentice și relansarea economiei. Dar suntem departe de aceste realități și, dacă toate aceste lucruri nu vor fi realizate, nu vom putea vorbi, în termeni reali, despre aderarea la UE.

„Deocamdată, vedem acțiuni politice și interese personale ale unui partid, atât în ceea ce privește reforma administrației publice locale, care are loc fără un consens larg în societate și prin presiuni și șantaj asupra primarilor, cât și în ceea ce privește reforma în educație, care, la rândul său, se limitează la o abordare politică și nu la dezvoltarea unui domeniu atât de important.
Pe lângă toate acestea, sunt întreprinse și acțiuni care duc la delapidarea bugetului municipiului Chișinău.

Timpul declarațiilor frumoase a trecut. A venit timpul acțiunilor concrete!”, a mai spus Ion Ceban.

Articolul precedentCEC a aprobat un set de propuneri de modificare a Codului electoral și a legislației conexe
Articolul următorProgrese în domeniul electoral, parlamentar și al participării societății civile: Republica Moldova avansează cu determinare în implementarea Foii de parcurs privind Funcționarea Instituțiilor Democratice

Postari relevante:

  • găgăuzia gagauzia
    CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia
  • 804365665_1809889666859303_6167344657228990829_n
    Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.334)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.076)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.778)
  • Social (1.668)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3892)
    • septembrie (191)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate